Originea mierii: Obligația ca țările de origine a colectării mierii să figureze pe etichetă, noi prevederi legale în Franța
Consumatorul din Franța își cunoaște drepturile și cere respectarea acestora. Oamenii cer mai multă transparență pentru produsele agro-alimentare în ceea ce privește ingredientele, originea, reziduurile de pesticide sau impactul asupra mediului.
Iar în cazul mierii importate, s-a cerut mai multă transparență cu referire la țările de origine de unde este colectată mierea.
Majoritatea cantității de miere vândută în supermarketurile din Franța este, de fapt, un amestec de miere de proveniență diferită. Un mod de a putea produce pe tot parcursul anului o culoare, o savoare cunoscută de consumatori. „Până în prezent, doar câteva companii indicau țara de origine UE/ non UE, ceea ce nu aduce nicio informație clară consumatorilor”, explică Henri Clément, purtătorul de cuvânt al Uniunii naționale de apicultură franceză (Unaf), pentru publicația La Croix. De acum înainte, trebuie de indicat lista precisă. De altfel, Unaf, care organizează Congresul european de apicultură la Quimper (Finistère) începând cu 20 și terminând cu 23 octombrie, solicită această reglementare de mai mulți ani.
Afișarea țării de origine poate avea un efect demistificator (mistificator – care induce în eroare), căci în prezent anumite borcane de miere, prin intermediul etichetei sau a numelui mărcii, își creează o aparență artizanală, astfel încât pot ascunde proveniența din Spania, Ungaria, Argentina, Brazilia, Nicaragua.
Citește și:
Îndulcitorii artificiali: Atât de mulți și cu atâtea riscuri pentru sănătate – Ceconsum
În Franța este dificil de a reduce importul de miere. Producția franceză a scăzut semnificativ în ultimele decenii: în prezent abia acoperă mai mult de o treime din consumul francezilor. În plus, în cazul mierii sunt uneori înregistrate fraude, pe care consumatorul le detectează destul de greu, precum adăugarea siropului de glucoză. Importată sau nu, amestecată sau nu, mierea trebuie să fie un produs totalmente natural : „Mierea în borcan trebuie să fie cea recoltată din stup. Nimic nu trebuie adăugat, nimic nu trebuie înlăturat”, continuă Henri Clément, care îndeamnă la privilegierea mierii locale.
Pe lângă sprijinul acordat apicultorilor francezi, alegerea unui produs din Franța poate fi justificată și prin calitatea acesteia, conform unui test comparativ publicat la sfârșitul lui 2021 de către revista ”60 de milioane de consumatori”. Revista analizase în laborator 24 de tipuri de miere, astfel încât să se evalueze calitatea lor și absența de reziduuri nedorite (pesticide, antibiotice). Mierea franceză obținea în mediu rezultate mai bune decât cea importată.
Fiți parte a platformei CE CONSUM EU. Abonați-vă gratuit la canalul nostru de Telegram, Facebook, Instagram, YouTube, pentru a nu pierde informații prețioase ce vizează sănătatea voastră și a copiilor voștri!
Materialele de platforma CE CONSUM EU pot fi preluate în limita a 200 de semne și o fotografie, cu indicarea obligatorie a sursei în titlu. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu trebuie atașat link-ul direct la articol, iar în cazul televiziunilor trebuie indicată sursa. Fotografiile, textele și imaginile video de pe acest site fac obiectul proprietății intelectuale a platformei CE CONSUM EU și sunt protejate de Legea 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Pentru preluarea integrală a materialelor de platforma CE CONSUM EU scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected].