Dar tu știi de unde provine mierea pe care o consumi?
Transparență totală în etichetarea mierii cu indicarea țărilor de origine pe etichetă. Este una dintre prevederile Directivei (UE) 2024/1438, care aduce modificări Directivei 2001/110/CE privind mierea, adoptată pe 14 mai 2024, de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Această directivă are ca obiectiv principal alinierea normelor europene referitoare la miere cu strategia “De la fermă la consumator” pentru a promova un sistem alimentar mai sănătos și durabil în cadrul Uniunii Europene.
Definiții și cerințe de etichetare
Directiva 2001/110/CE definește mierea și stabilește standardele de calitate și etichetare pentru aceasta. Una dintre modificările esențiale aduse de noua directivă este legată de indicarea originii geografice a mierii pe etichetă. Conform noilor reglementări, etichetele trebuie să precizeze țara sau țările de origine în ordine descrescătoare, împreună cu procentul fiecărei origini în cazul amestecurilor, cu o toleranță de 5% pentru fiecare parte individuală din amestec. Aceasta măsură are scopul de a oferi consumatorilor informații clare și precise pentru a face alegeri în cunoștință de cauză.
Flexibilitate în etichetare
Pentru a asigura flexibilitate, statele membre pot permite indicarea doar a celor mai mari patru cote de origine în cazul amestecurilor de miere provenind din mai mult de patru țări, cu condiția ca acestea să reprezinte împreună peste 50% din total. Restul țărilor de origine trebuie indicate în ordine descrescătoare. Această flexibilitate este menită să faciliteze gestionarea etichetării fără a compromite transparența informațiilor furnizate consumatorilor.
Coduri standardizate pentru ambalaje mici
Pentru ambalajele mici, care conțin o singură porție de miere de 30 g sau mai puțin, Directiva europeană permite utilizarea unui cod standardizat internațional în locul denumirii complete a țărilor de origine. Codurile alfa-2, conform standardului ISO 3166, sunt recomandate pentru a soluționa dificultățile tehnice generate de dimensiunea redusă a ambalajelor.
Combaterea fraudei
Planul coordonat de control al Comisiei privind autenticitatea mierii și acțiunea „De la stupi” au evidențiat un procent ridicat de miere suspectată de a fi contrafăcută pe piața Uniunii. Pentru a combate această problemă, Comisia Europeană va elabora metode uniforme de analiză pentru a detecta mierea contrafăcută și pentru a proteja consumatorii.
În 2023 un raport al instituției europene revela că aproape jumătate din mierea importată în Europa este suspectată de a fi contrafăcută, deși acest fapt nu întotdeauna poate fi detectat. Deși în Uniunea Europeană sunt reglementări stricte pentru a proteja consumatorii, această nouă investigație demonstrează că mii de tone de miere contrafăcută au intrat de ani de zile pe teritoriul european și, prin urmare, în supermarketuri, fără ca oamenii, consumatorii să fie vreodată informați. Deși acest raport al Comisiei Europene nu pretinde că reflectă cu exactitate piața mierii din UE, totuși oferă o imagine de ansamblu asupra gradului de falsificare a mierii din țări terțe.
Citește și: Aproape jumătate din mierea importată în UE ar fi ”falsă”, arată un raport al Comisiei Europene. Care e situația în Republica Moldova – Ceconsum
Cerințe de trasabilitate
Pentru a asigura trasabilitatea mierii de la producător la consumator, directiva introduce cerințe armonizate care vor permite autorităților să urmărească întregul lanț de aprovizionare. Aceste cerințe vor ajuta la validarea informațiilor privind originea și calitatea mierii, limitând frauda și protejând interesele consumatorilor.
Situația în Republica Moldova
Având în vedere legătura strânsă dintre calitatea mierii și originea sa și necesitatea de a evita inducerea în eroare a consumatorilor cu privire la calitatea produsului, Directiva (UE) 2024/1438 privind mierea ar trebui să constituie temei și pentru autoritățile de resort din Republica Moldova pentru armonizarea legislației și oferirea unei transparențe maxime consumatorilor. În plus, pentru a le permite consumatorilor să facă alegeri alimentare în cunoștință de cauză, sănătoase și sustenabile, legislația națională ar trebui să țină pasul cu cea europeană. În primul rând, ar trebui să fie revăzută Hotărârea de Guvern nr. 661 din 2007 cu privire la aprobarea Reglementării Tehnice “Miere naturală”, din care să fie exclus termenul de “Miere naturală”, întrucât mierea este un produs natural. În Franța, de exemplu, denumiri comerciale precum ar fi “Mierea naturală” nu sunt autorizate. De unde și până unde am ajuns noi în Moldova să denumim însăși hotărârea de guvern cu o denumire care contravine normei europene (Directiva 2001/110 privind mierea) și pe care această hotărâre de guvern o transpune? Am explicat această neconcordanță AICI.
În loc de concluzii
Directiva (UE) 2024/1438 reprezintă un pas important către un sistem alimentar mai transparent și mai durabil în Uniunea Europeană. Prin noile cerințe de etichetare și trasabilitate, consumatorii vor avea acces la informații clare despre originea și calitatea mierii pe care o consumă, contribuind astfel la protejarea sănătății publice și la combaterea fraudei în sectorul apicol. Următorul pas este ca și Republica Moldova să transpună acest document în legislația națională.