Fraudă alimentară de proporții în UE: Au fost confiscate 27 000 de tone de alimente contrafăcute
Frauda alimentară se întâmplă peste tot în lume. Pe lângă impactul financiar, vorbim și despre produse alimentare contrafăcute care ajung la consumatori și le pot pune sănătatea în pericol.
Operațiunea OPSON XI care vizează frauda alimentară a dus la un număr crescut de confiscări de alimente și băuturi contrafăcute în toată Europa. Operațiunea, coordonată de Europol pentru acțiuni la nivelul UE, s-a desfășurat în perioada decembrie 2021 și mai 2022. Aproape 27 000 de tone de alimente contrafăcute au fost confiscate.
”Operațiunile împotriva fraudei alimentare vizează rețele criminale care pot dăuna grav sănătății și siguranței consumatorilor. ”De la ton putrezit la vodcă contrafăcută cu alcool metilic, vitamine contrafăcute, alimente și băuturi ilegale – toate reprezintă o amenințare serioasă pentru cetățenii UE, care adesea nu știu că consumă produse otrăvitoare. Pentru a detecta activitățile criminale, autoritățile naționale au efectuat controale în zonele vamale, la piețe, inclusiv și online și pe întregul lanț de aprovizionare cu alimente”, se arată în ancheta Europol.
Capturi și activități raportate la Europol:
- 26 800 de tone de produse ilicite confiscate
- 15 milioane de litri de băuturi alcoolice
- aproximativ 74 000 de controale
- 80 de mandate de arestare
- 137 de persoane sesizate autorităților judiciare
- peste 175 de dosare penale deschise
- 2 078 dosare administrative deschise
- 8 rețele criminale perturbate
Principalele produse ilegale confiscate (în ordinea cantității):
- Băuturi alcoolice
- Cereale, semințe și produse derivate
- Fructe/legume/legume seci
- Suplimente alimentare/aditivi
- Zahăr și dulciuri
- Carne și produse din carne
- Fructe de mare
- Lactate
- Produse de pasăre
Vinuri contrafăcute în Italia
Carabinieri italieni a raportat autorităților judiciare proprietarii unei crame care producea și comercializa vinuri contrafăcute. Producătorii adăugau apă, zahăr, arome naturale, care nu corespundeau calității vinului destinat consumatorilor. În unele cazuri, au declarat și un conținut de alcool mai mare decât cel real. Autoritățile italiene au confiscat crama, 11 autovehicule și 1 milion de litri de vin.
Miros picant de gardenie în Spania
Garda Civilă Spaniolă a desființat o rețea criminală care vindea gardenia modificată molecular drept condiment foarte scump de șofran. Suspecții au importat extract de gardenie din Asia. Autoritățile naționale au investigat 3 companii, au arestat 11 persoane și au confiscat 10 000 kg de extract de gardenie, care – dacă ar fi fost vândut ca șofran – ar fi valorat aproximativ 750 000 euro. Acest caz evidențiază și un fenomen în creștere: tot mai multe condimente sunt contrafăcute și vîndute pe piață.
Carne alterată în Portugalia
Acțiunile operaționale au vizat și carnea improprie pentru consum. O acțiune a implicat autoritatea portugheză responsabilă de domeniul siguranței alimentare și supraveghere economică, care a condus o operațiune împotriva unui abator clandestin. Ofițerii au percheziționat două case suspectate a fi folosite ca locații pentru sacrificarea ilegală a porcilor. Acțiunile au avut ca rezultat sechestrarea a 60 de carcase de purcei. Ofițerii au demontat șantierele, care nu aveau licență, condiții precare de igienă și control veterinar – toate acestea fiind obligatorii pentru astfel de activități. Deoarece carnea produsă acolo nu putea fi urmărită, aceasta nu îndeplinea condițiile minime de consum. Alte operațiuni, care au vizat comerțul ilegal cu carne: a fost confiscată carne de cal improprie consumului, carne alterată care urma să fie reintrodusă în lanțul alimentar și alimente procesate cu date de consum expirate.
Pește – proaspăt sau nu?
Franța, Italia și Elveția au desfășurat o activitate de prelevare de probe pe pește. Autoritățile competente au verificat dacă indicația de „proaspăt” declarată pe etichetă era „adevărată” sau „frauduloasă”. În urma colectării și analizării probelor conform procedurii standard de operare, s-au constatat indicatori defraudă, care vor face inspecțiile viitoare mai eficiente.
Food fraud: about 27 000 tonnes off the shelves – YouTube
Țările care au transmis rapoarte către Europol
26 de țări au transmis rapoarte la Europol. Acestea sunt: Austria, Belgia, Bulgaria, Columbia, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Muntenegru, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Statele Unite.
Activitățile operaționale au fost susținute de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Direcția Generală pentru Sănătate și Siguranța Alimentară a Comisiei Europene (DG SANTE), Direcția Generală pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene (DG AGRI) și Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, precum și autoritățile naționale de reglementare a alimentelor și partenerii din sectorul privat. INTERPOL a coordonat activitățile desfășurate în afara UE, precizează Europol.