Când va fi interzis dioxidul de titan – E171, potențial cancerigen, și în R. Moldova
A trecut mai bine de un an de când Platforma CE CONSUM EU a lansat o petiție prin care cerem interzicerea aditivului alimentar E 171 (dioxid de titan) în R. Moldova, după ce acest aditiv a fost calificat ca fiind nesigur în alimentație și interzis în țările UE din 1 ianuarie 2022.
Periodic, v-am informat la ce etapă este procesul de interzicere a acestui aditiv.
”Este deplorabil faptul că, la peste un an de la interzicerea în Uniunea Europeană a acestui aditiv nesigur în alimentație și potențial cancerigen și după lansarea petiției noastre prin care am cerut același lucru în Republica Moldova, autoritățile competente, în special Ministerul Sănătății, responsabil pentru modificarea Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, nu au făcut pași rapizi pentru a interzice dioxidul de titan în Republica Moldova. În același timp, consumatorii din țara noastră, inclusiv copiii, sunt expuși periodic riscurilor asociate cu consumul de alimente care conțin acest aditiv. Din fericire, cercetările care se desfășoară în Uniunea Europeană și modificările aduse legislației UE ne ajută, iar autoritățile din Republica Moldova trebuie doar să traducă și să voteze aceste modificări. Cu toate acestea, întrebarea retorică rămâne de ce autoritățile din R. Moldova nu au interzis până acum acest aditiv și de ce continuă să expună consumatorii riscurilor asociate cu utilizarea acestui colorant”, a precizat Elena Robu, fondatoarea Platformei CE CONSUM EU.
Vrei ca lucrurile să se schimbe mai rapid, semnează petiția noastră AICI
Dioxidul de titan și riscul său cancerigen
Acest colorant, compus din nanoparticule, a făcut obiectul unor alerte științifice de ani de zile, mai ales din cauza riscului său cancerigen. În vara anului 2021, într-un final, Comisia Europeană a confirmat că aditivul E171 nu este sigur în alimentație, bazându-se pe un aviz științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. Potrivit acestuia, E 171 nu mai poate fi considerat sigur, atunci când este utilizat ca aditiv alimentar. Cauza menționată: „nu pot fi excluse preocupările legate de genotoxicitate”.
Citește și: Siguranța alimentară: UE va interzice utilizarea dioxidului de titan (E 171) ca aditiv alimentar începând din 2022. E cazul ca și R. Moldova să ia o decizie similară – Ceconsum
Precizăm că genotoxicitatea descrie proprietatea agenților chimici care dăunează informațiilor genetice dintr-o celulă, provocând mutații, ceea ce poate duce la cancer.
Dioxidul de titan va fi interzis în R. Moldova?
La data de 8 iunie 2022, platforma CE CONSUM EU obținea prima victorie odată cu răspunsul oferit de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în care se precizează că „Autoritățile au inițiat procedura de modificare a Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2013, care va transpune prevederile Regulamentului (UE) 2022/63 al Comisiei Europene din 14.01.2022 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aditivul alimentar dioxid de titan (E171)”.
Citește și: La ce etapă este interzicerea aditivului alimentar cancerigen – E171 dioxidul de titan – în R. Moldova – Ceconsum
Așadar, pentru a afla la ce etapă se află procesul de interzicere a dioxidului de titan și cât de mult au avansat autoritățile statului în acest demers al nostru, am solicitat din nou mai multe informații de la Ministerul Sănătății. În răspunsul pe care l-am primit la data de 10 aprilie 2023, Ministerul Sănătății precizează sec că ”revizuirea Hotărârii de Guvern Nr. 229/2013 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, este inclusă în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, aprobat prin Hotărârea de Guvern Nr. 90/2023, termenul de realizare trimestrul III 2023”.
”E clar că noile modificări nu vor intra în vigoare imediat, iar populația din Republica Moldova va rămâne expusă riscurilor pentru sănătate. Autoritățile trebuie să reacționeze prompt și să ia măsuri urgente pentru a preveni aceste riscuri, în special în ceea ce privește interzicerea dioxidului de titan în alimente. Fără o acțiune rapidă și hotărâtă din partea autorităților, consumatorii din Republica Moldova, inclusiv copiii, vor continua să fie expuși riscurilor asociate cu acest aditiv nesigur. Este crucial ca autoritățile să ia măsuri concrete și să se asigure că alimentele comercializate în Republica Moldova sunt sigure și sănătoase pentru consum”, a mai spus Elena Robu, fondatoarea Platformei CE CONSUM EU.
În concluzie: Ca urmare a petiției noastre, autoritățile competente din R. Moldova au demarat procedura de interzicere a acestui aditiv alimentar periculos pentru sănătatea umană – E171 dioxid de titan, însă drumul de la demarare la interzicere este încă destul de lung. De aceea, îndemnul nostru este să citiți eticheta produselor alimentare și să evitați la maxim acele produse care conțin acest colorant potențial cancerigen – E171.
Aveți grijă de sănătatea voastră și a copiilor voștri! Nimeni altcineva nu o va face în locul vostru.
Fiți parte a platformei CE CONSUM EU. Abonați-vă gratuit la canalul nostru de Telegram, Facebook, Instagram, YouTube, pentru a nu pierde informații prețioase ce vizează sănătatea voastră și a copiilor voștri!
Materialele de platforma CE CONSUM EU pot fi preluate în limita a 200 de semne și o fotografie, cu indicarea obligatorie a sursei în titlu. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu trebuie atașat link-ul direct la articol, iar în cazul televiziunilor trebuie indicată sursa. Fotografiile, textele și imaginile video de pe acest site fac obiectul proprietății intelectuale a platformei CE CONSUM EU și sunt protejate de Legea 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Pentru preluarea integrală a materialelor de platforma CE CONSUM EU scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected].