„Plăcinta dobrogeană” din România devine produs cu indicație geografică protejată în UE
Comisia Europeană a aprobat la, 30 martie, o nouă indicație geografică protejată (IGP) pentru România. Este vorba despre „Plăcinta dobrogeană”.
Plăcinta dobrogeană este un produs de patiserie fabricat în regiunea Dobrogea din sud-estul României. Ea se prepară cu foi de aluat întinse și umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caș și cu ouă. Foile de aluat umplute se rulează, se încrețesc și se aranjează în formă de spirală în tăvi rotunde. Foile se întind și se usucă până când devin foarte subțiri, translucide, elastice și puțin lucioase, caracteristici pe care numai localnicii din regiunea respectivă le cunosc.
Caracterul specific al produsului „Plăcintă dobrogeană” se datorează modului de preparare și îndemânării transmise de la o generație la alta de locuitorii din Dobrogea.
Reputația produsului se datorează dovezilor istorice privind vechimea și notorietatea sa, transmise prin izvoare orale culese și transcrise în reviste și în cărți în vederea păstrării în timp pentru generațiile viitoare.
Această nouă denumire va fi adăugată în lista celor 1 621 de produse agricole deja protejate.
Plăcinta dobrogeană se adaugă celor 10 produse românești cu indicație geografică protejată în Uniunea Europeană. Iată care sunt acestea:
- Telemeaua de Sibiu
- Cârnații de Pleșcoi
- Scrumbia de Dunăre afumată
- Novacul afumat din Țara Bârsei
- Telemeaua de Ibănești
- Salamul de Sibiu
- Magiunul de prune de Topoloveni
- Cașcavalul de Săveni
- Salata cu icre de știucă de Tulcea
- Salata tradițională cu icre de crap
Ce înseamnă de fapt produs cu indicație geografică protejată (IGP) în UE
Un produs cu Indicație Geografică Protejată (IGP) în Uniunea Europeană este un produs agricol sau alimentar care are o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică specifică care este asociată cu o anumită zonă geografică și care este protejată prin legislație europeană.
Pentru a obține statutul de IGP, produsul trebuie să fie obținut, prelucrat și/sau preparat într-o anumită zonă geografică, iar caracteristicile sale unice și specifice trebuie să fie datorate în mod esențial acestei zone geografice. De asemenea, trebuie să existe o legătură clară între produs și zona geografică în ceea ce privește tradițiile, know-how-ul și/sau factorii naturali specifici.
De exemplu, unele produse cu IGP din UE includ: “Roquefort” (brânză din Franța), “Prosciutto di Parma” (șuncă din Italia), “Feta” (brânză din Grecia) sau “Pimentón de la Vera” (ardei iute din Spania).
Fiți parte a platformei CE CONSUM EU. Abonați-vă gratuit la canalul nostru de Telegram, Facebook, Instagram, YouTube, pentru a nu pierde informații prețioase ce vizează sănătatea voastră și a copiilor voștri!
Materialele de platforma CE CONSUM EU pot fi preluate în limita a 200 de semne și o fotografie, cu indicarea obligatorie a sursei în titlu. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu trebuie atașat link-ul direct la articol, iar în cazul televiziunilor trebuie indicată sursa. Fotografiile, textele și imaginile video de pe acest site fac obiectul proprietății intelectuale a platformei CE CONSUM EU și sunt protejate de Legea 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Pentru preluarea integrală a materialelor de platforma CE CONSUM EU scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected].