Lipsa uleiului de floarea soarelui schimbă compoziția produselor alimentare. Cum informăm consumatorii despre noile ingrediente
Confruntați cu deficitul de ulei de floarea soarelui din cauza războiului din Ucraina, producătorii sunt nevoiți să modifice rețetele multor produse alimentare. Iar în această situație cum ar trebui informați consumatorii despre toate aceste schimbări? Ce măsuri ar trebui să ia autoritățile statului pentru a pune la dispoziția consumatorilor informație clară și transparentă despre produsele alimentare pe care le cumpără?
Platforma CE CONSUM EU vă prezintă exemplul Franței în acest sens, unde autoritățile din domeniu s-au mobilizat rapid pentru a oferi consumatorilor acces la informații în această perioadă când sunt aplicate mai multe derogări de la lege.
Ce măsuri se aplică în Franța
Ca o consecință neintenționată a războiului din Ucraina, consumatorii din Franța vor vedea în curând autocolante pe produsele alimentare, precum și afișaje pe rafturile din supermarketuri. Acestea au scopul să îi avertizeze cu privire la schimbările de rețete sau ingrediente din produsele alimentare. În Franța, producătorii se confruntă cu o penurie de produse din floarea soarelui (ulei, lecitină, semințe), care au fost furnizate în mare parte de Ucraina.
Ei sunt deci nevoiți sa-si modifice de urgență rețetele, ingredientele, prin înlocuirea acestor produse cu altele, sau chiar prin eliminarea acestora.
Autocolante și bază de date pentru informații ”clare și transparente”
S-ar putea crede că acest proces este destul de ușor. Doar că mențiunile de pe ambalaj nu vor mai fi conforme cu produsul. Cu toate acestea, deficitul este resimțit și în sectorul ambalajelor, iar în prezent este nevoie de 3 până la 6 luni pentru a obține noi ambalaje. În aceste condiții, cum rămâne cu informațiile clare și oneste pentru consumator? Ministerul Economiei din Franța a primit deja aproape 200 de cereri de derogări de etichetare de la producătorii din domeniul alimentar.
Asociațiile de consumatori, inclusiv UFC-Que Choisir, au cerut autorităților publice să reglementeze aceste derogări și mai ales să informeze consumatorii în acest sens. După o lună de consultări cu producătorii și distribuitorii, Direcția Generală Concurență, Consumatori și Prevenirea Fraudei (DGCCRF) (echivalentul a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței din R. Moldova) a decis o serie de măsuri, unele aplicabile imediat, altele în maxim 2 luni.
O bază de date open-source
Prima măsură cu aplicare imediată – o bază de date open source, integrată pe site-ul DGCCRF, unde sunt enumerate toate derogările. Un motor de căutare face posibilă căutarea unui produs în funcție de nume, marcă, familie de produse sau cod de bare. Astfel, consumatorii pot avea acces la informații detaliate despre derogările în vigoare. Site-urile de comerț electronic ale producătorilor și distribuitorilor vor include aceste informații, însoțite de un avertisment destinat consumatorilor pentru a-i informa cu privire la modificarea rețetei produsului.
Un sticker (autocolant) pentru alergeni
A doua măsură de aplicare imediată se referă la alergeni. Producătorii vor trebui să lipească un autocolant pe produs sau orice alt mijloc adecvat, cum ar fi un marcaj lângă lista de ingrediente sau pe eticheta din față. În cazul riscurilor pentru sănătate, aceste informații trebuie să fie vizibile și lipsite de ambiguitate. Este vorba în principal de înlocuirea lecitinei de floarea soarelui cu lecitină de soia sau un alt aditiv potențial alergen, dar poate fi și prezența glutenului într-un aliment etichetat „fără gluten”.
În ceea ce privește corectitudinea informațiilor, orice modificare substanțială va fi raportată și prin autocolant. Poate fi de exemplu:
- un aliment certificat AB (agricultura biologică) în care producătorul este obligat să încorporeze un ulei non-organic;
- un produs al cărui ambalaj menționează „fără ulei de palmier”, deși în realitate acest tip de ulei va fi încorporat în aliment;
- adăugarea unui ingredient modificat genetic – OMG;
- ouă, carne sau produse lactate pe care scrie „crescut fără OMG” etc.
O perioadă mai lungă pentru alte derogări
Pentru alte derogări, de exemplu înlocuirea uleiului de floarea soarelui cu un alt ulei vegetal, producătorii vor beneficia de o perioadă mai lungă, justificată de absența riscului pentru sănătate. Vor avea la dispoziție 2 luni pentru a indica pe ambalaj că rețeta produsului a fost schimbată. Aceasta poate trece printr-un autocolant sau alt marcaj sau o inscripție lângă data de expirare, de exemplu „DEROG” pentru „derogare”.
Între timp, singurele informații disponibile consumatorilor vor consta într-un afișaj generic pe rafturi, fără a se specifica produsele în cauză, precum și pe site-ul DGCCRF. Totuși asociațiile de consumatori avertizează asupra informațiilor prea generale, care nu vor permite clientului să identifice produsele modificate atunci când vor face cumpărături în magazin.
Aceste derogări sunt valabile pentru o perioadă de maximum 6 luni. După această perioadă, producătorii trebuie să aibă ambalajele în conformitate cu legislația.
Informații vizibile în momentul cumpărării produsului
Autoritățile franceze îi îndeamnă pe distribuitori „să aibă mai multă imaginație”, astfel încât toate aceste derogări de la lege să fie vizibile pentru consumatori atunci când cumpără produsele alimentare. Este vorba de amplasarea de afișaje în raioanele vizate, dar și la intrări în magazin sau la ghișee. Afișajul va explica faptul că produsele fac obiectul unor derogări de la lege, va indica semnele distinctive care permit identificarea acestora și va informa persoanele alergice asupra importanței verificării informațiilor de pe produse. De asemenea, distribuitorii trebuie să menționeze existența bazei de date DGCCRF, cu URL-ul acesteia, și prin afișarea unui QR Code referitor la pagina dedicată.
Ce produse alimentare sunt vizate?
„Mii de produse sunt vizate de aceste derogări care implică modificări în etichetare și mențiuni”, estimează Ministerul Economiei. Dintre acestea, „90% se referă la o înlocuire a uleiului de floarea soarelui cu ulei de rapiță”, precizează Asociația Națională a Industriilor Alimentare: este vorba în esență de uleiuri în sticle, produse prăjite sau pane, prăjituri și produse de patiserie. În curând am putea găsi în această listă de produse și margarină, sosuri, conserve de pește și multe produse gata preparate. De asemenea, vor fi vizate și diferite tipuri de ciocolată, înghețată și pudră de ciocolată în momentul când se va epuiza stocul de lecitină.
Ce se întâmplă cu cei care nu au acces la internet
Asociațiile de consumatori cer supermarketurilor să țină cont de clienții care întâmpină dificultăți cu tehnologia digitală. „Nu se pune problema să ne mulțumim cu o singură informație de pe site, știind că 14 milioane de oameni din Franța întâmpină dificultăți cu tehnologia digitală”, a subliniat reprezentantul Asociației Familiilor Rurale. Acești oameni trebuie să poată obține informații clare de la responsabilii din magazine.
Aceste asociații văd totuși o oportunitate în această criză: ea poate permite consumatorilor să devină conștienți față de listele de ingrediente care compun alimentele pe care le pun în coșul de cumpărături.
Articol realizat de Elena Robu
Fiți parte a platformei CE CONSUM EU. Abonați-vă gratuit la canalul nostru de Telegram, Facebook, Instagram, YouTube, pentru a nu pierde informații prețioase ce vizează sănătatea voastră și a copiilor voștri!
Materialele de platforma CE CONSUM EU pot fi preluate în limita a 200 de semne și o fotografie, cu indicarea obligatorie a sursei în titlu. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu trebuie atașat link-ul direct la articol, iar în cazul televiziunilor trebuie indicată sursa. Fotografiile, textele și imaginile video de pe acest site fac obiectul proprietății intelectuale a platformei CE CONSUM EU și sunt protejate de Legea 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Pentru preluarea integrală a materialelor de platforma CE CONSUM EU scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected].