Pericolul produselor agro-alimentare din Brazilia: Peste 3600 de pesticide autorizate, unele extrem de periculoase
Probabil ai auzit și nu de puține ori termenul ”pesticide”. Acest cuvânt, cu un sunet atât de puternic, cuprinde o serie întreagă de produse care sunt folosite zilnic în industria agroalimentară, inclusiv în R. Moldova.
În Brazilia, organizațiile de protecție a consumatorilor le numesc produse agrotoxice. Și pe bună dreptate, pentru că multe dintre aceste substanțe chimice sunt cu adevărat toxice pentru sănătatea noastră, sunt adevărate otrăvuri.
De exemplu, știați că în Brazila sunt autorizate 3 699 de pesticide?! Pentru comparație, iată care este situația în Franța: Potrivit cifrelor ANSES (Agenția Națională pentru Siguranța Alimentației), numărul de pesticide autorizate în Franța a scăzut de la 3.036 în 2008 la 1.660 în 2020. În același timp, numărul de substanțe active autorizate în produse (adică în pesticide) a scăzut de la 425 la 323.
În lista produselor de uz fitosanitar înregistrate în Republica Moldova găsim 1 428 de poziții, dar despre acestea vom vorbi într-un alt articol.
Cum s-a ajuns la această situație în Brazilia? Din cauza unei clase politice corupte și a unei legislații permisive.
Multe dintre aceste pesticide sunt interzise de ani buni în Uniunea Europeană pentru că sunt cancerigene și periculoase pentru sănătatea umană. Însă, ipocrizia este că, în ciuda situației grave, țări din Uniunea Europeană continuă să autorizeze exportul pesticidelor declarate interzise pe teritoriul lor, în Africa, America și Asia.
Ca o consecință a acestei impunități acordate industriei alimentare din Brazilia, populația este în mare măsură contaminată cu cocktail-uri de erbicide, pesticide sau fungicide, acționând asupra sănătății ca niște bombe cu ceas. La copii, malformațiile și problemele de dezvoltare sunt în creștere, în timp ce apa potabilă în jumătate din orașele din Brazilia ar fi considerată nepotabilă în Europa.
Pulverizarea pesticidelor din avion
În Europa pulverizarea pesticidelor din avion este interzisă de mult timp, în regiunea braziliană Mato Grosso acest procedeu este autorizat.
Culturile de soia se află la o distanță de doar 50 de metri de autostradă și aceste terenuri sunt pulverizate cu pesticide din avion. Este un pericol foarte mare, inclusiv pentru toți cei care se deplasează pe aceste autostrăzi.
În orașele din Brazilia, în apa potabilă sunt autorizate zeci de pesticide printre care cele mai răspândite atrazina, un erbicid interzis în Europa din anul 2003, și metolaclor, erbicid interzis în Franța tot din aceleași an. Atrazina este folosită pe larg în agricultură (porumb, soia). Încălcarea legilor continuă în Brazilia pentru că nu există un control rigid și nici sancțiuni dure.
De exemplu, în regiunea metropolitană São Paulo cu o populație de aproape 27 milioane de locuitori, în apa de la robinet sunt autorizate 27 de pesticide, dintre care 19 sunt interzise în Uniunea Europeană. Respectiv, apa potabilă de la robinet din São Paulo ar fi nepotabilă în UE.
Atrazina și Paraquat – adevărate otrăvuri
Atrazina – erbicid – folosit pentru a preveni buruienile în câmpurile de porumb. Este considerat un perturbator endocrin. Acestea sunt substanțe chimice străine de corpul uman care, după un anumit nivel de expunere, perturbă sistemele noastre endocrine – cunoscute și sub numele de hormonali. Tulburările endocrine pot provoca efecte negative asupra dezvoltării, reproducerii, neurologice și imune la oameni. De asemenea este suspectat de a fi cancerigen.
Citește și:
Paraquat – este unul dintre cele mai utilizate erbicide din lume, vândut în peste 120 de țări. Deși foarte toxic, este folosit în agricultură, floricultură și în anumite zone împădurite pentru plivitul sau pregătirea solului, pentru costul redus și ușurința în utilizare. Paraquat-ul este periculos datorită toxicității sale acute prin ingestie, chiar și în doze mici: atac digestiv caustic, cu diaree care poate duce la riscuri de deshidratare în cazul unei ingestii semnificative, insuficiență renală. Reautorizat în 2003 de Uniunea Europeană, paraquat-ul a fost interzis din nou în iulie 2007 din cauza legăturii suspectate dintre paraquat și boala Parkinson.
”Dacă mergi la farmacie să cumpări aspirină plătești cel puțin 10% TVA, dacă cumpări glifosat (un erbicid periculos) nu plătești deloc TVA. Este absurd că statul încurajează consumarea pesticidelor”, exemplifică reprezentanți ai organizațiilor de mediu din Brazilia, într-un documentar difuzat pe ARTE.TV.
Chiar dacă oamenii sunt conștienți de pericole, ei nu protestează, nu reacționează, nu cer mai multă protecție din partea statului, mai spun aceste organizații de mediu din Brazilia.
Produse agro-alimentare originare din Brazila, pe rafturile magazinelor din R. Moldova
Iar multe din produsele agricole cultivate în Brazilia ajung și pe rafturile magazinelor din R. Moldova, după cum puteți vedea în imaginile de mai jos :
Mare atenție la produse precum orez, zahăr, porumb, soia, cafea de proveniență din Brazilia. Trebuie de menționat aici că această țară este al doilea cel mare producător de soia modificată genetic din lume.
Peste 81 000 de tone de pesticide interzise în UE, exportate în lume în 2018
În 2018, țările membre ale UE au aprobat exportul a 81 615 tone de pesticide care conțin substanțe interzise pe teritoriul lor, din cauza riscurilor inacceptabile pentru sănătate sau mediu. Marea Britanie, Italia, Olanda, Germania, Franța, Belgia, Spania acoperă mai bine de 90% din aceste volume.
Destinația? 85 de țări, dintre care trei sferturi sunt țări în curs de dezvoltare sau emergente, unde utilizarea unor astfel de substanțe prezintă riscuri foarte mari. Brazilia, Ucraina, Maroc, Mexic, Africa de Sud figurează printre primii 10 principali importatori de pesticide interzise ”Made în Europa”.
Citește și:
În prezent, legislația europeană permite societăților agrochimice să continue să inunde țările în curs de dezvoltare cu substanțe considerate foarte periculoase pentru a fi utilizate în UE. Gigantul din Basel Syngenta deține întâietatea în comerțul cu pesticide.
Ironia sorții face că principalele țări care aprovizionează UE cu produse agricole de import (Statele Unite, Brazilia și Ucraina) se numără printre destinațiile preferate pentru exporturile de pesticide interzise din UE. Aceste substanțe periculoase ajung totuși în farfuriile consumatorilor europeni sub formă de reziduuri de pesticide.
Potrivit informațiilor ONU, mai bine de 200 000 de persoane mor anual în țările în curs de dezvoltare ca urmare a unei intoxicații cu pesticide.
Ancheta realizată de Elena Robu și Mădălina Lisnic
Fiți parte a platformei CE CONSUM EU. Abonați-vă gratuit la canalul nostru de Telegram, Facebook, Instagram, YouTube, pentru a nu pierde informații prețioase ce vizează sănătatea voastră și a copiilor voștri!
Materialele de platforma CE CONSUM EU pot fi preluate în limita a 200 de semne și o fotografie, cu indicarea obligatorie a sursei în titlu. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu trebuie atașat link-ul direct la articol, iar în cazul televiziunilor trebuie indicată sursa. Fotografiile, textele și imaginile video de pe acest site fac obiectul proprietății intelectuale a platformei CE CONSUM EU și sunt protejate de Legea 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Pentru preluarea integrală a materialelor de platforma CE CONSUM EU scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected].