E 150c sau Caramel amoniacal: De evitat dacă vă pasă de sănătate
E 150c sau Caramel amoniacal face parte din categoria coloranți și este autorizat pentru utilizare în produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari din Republica Moldova.
Există 4 tipuri de caramel, în funcție de reactivii utilizați pentru producția lor. Litera “a” indică rețeta de bază (E150a = caramel obișnuit), “b” reprezintă folosirea sulfiților, “c” înseamnă utilizarea amoniacului, iar “d” implică ambele substanțe.
E150c este preparat prin încălzire controlată a zahărului (carbohidrați) în prezența amoniacului. Amoniacul este un produs chimic coroziv, toxic și mutagen.
Aditivul alimentar E150c, care se bazează pe amoniac, poate conține două substanțe neoformate nedorite: THI (acetyl-tetrahidroxibutilimidazol), care este imunotoxic, și 4-MI (4-metilimidazol), suspectat că ar fi cancerigen (clasificat C2b de către Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului). În timpul reevaluării sale, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a stabilit o doză zilnică admisibilă (DZA) grupată pentru toate tipurile de caramel, dar și o DZA specifică pentru E150c din cauza prezenței THI-ului. Cu toate acestea, expunerea la caramel poate depăși doza zilnică admisibilă stabilită, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Citește și: E 267 sau Oțetul tamponat – un nou aditiv alimentar autorizat în Republica Moldova – Ceconsum
Îl puteți găsi în produse alimentare precum supe, sosuri, dulciuri, dar și bere. Iată doar un exemplu.
În Uniunea Europeană, la fel ca și în Statele Unite, toate tipurile de carameluri E150a, b, c și d sunt excluse din categoria alimentelor bio.
Citiți eticheta produselor alimentare pe care le cumpărați și le consumați, așa încât să evitați efectele nocive asupra sănătății voastre și a copiilor voștri.
Suntem ceea ce mâncăm!