”Otrava din pește”: Teste de laborator arată contaminarea tonului cu mercur în Europa
Tonul este unul dintre peștii cei mai contaminați cu mercur, dar și cel mai consumat în Europa, vizat de reglementări care nu protejează suficient consumatorii. O contradicție majoră, având în vedere riscurile pe care mercurul și derivații săi le prezintă pentru sănătate. Clasificat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) printre cele mai periculoase 10 substanțe, la fel ca azbestul sau arsenicul, mercurul este neurotoxic, afectând grav dezvoltarea copiilor și funcționarea cerebrală a adulților. Derivatul său, metilmercurul, este considerat posibil cancerigen.
La începutul săptămânii, organizația Bloom a publicat testele de laborator realizate, iar rezultatele sunt extrem de îngrijorătoare: toate cele 148 de conserve de ton testate conțineau mercur. În unele cutii, nivelul de mercur depășea de patru ori limita europeană. Cutiile de ton au fost cumpărate din Franța, Germania, Anglia, Spania și Italia.
Consumatorul moldovean cunoaște bine asemenea conserve de ton
În peste jumătate dintre cutii, concentrația de mercur era mai mare decât cea permisă pentru alte specii de pește. Consumatorul din Republica Moldova cunoaște bine asemenea conserve de ton, mai ales cei care au rude peste hotare care le trimit colete acasă.
Citește și: Peştele pe care ar trebui să îl eviţi. Acumulează cele mai multe metale grele şi toxine din apă – Ceconsum
Deși cutiile testate provin din diferite țări din Europa, cea mai mare concentrație de mercur a fost detectată într-o cutie de ton de la compania franceză Petit Navire, achiziționată în Franța (până la 3,9 mg de mercur/kg de ton). Au urmat produse Carrefour cumpărate în Spania (până la 2,5 mg de mercur/kg) și produse As do Mar din Italia (până la 1,5 mg de mercur/kg).
Pericolele mercurului
Mercurul este o neurotoxină puternică: doze mici consumate regulat sunt suficiente pentru a provoca grave tulburări de dezvoltare neuronală la copii și pentru a afecta funcționarea cerebrală a adulților.
Reglementările europene prevăd pentru anumite specii de pești, cum ar fi codul, un conținut de mercur care nu trebuie să depășească 0,3 mg/kg. În schimb, pentru ton, limita este mai mare: aceasta nu trebuie să depășească 1 mg/kg de ton.
Pe 24 octombrie, Agenția Națională pentru Siguranța Sanitară a Alimentației, Mediului și Muncii (Anses) din Franța a publicat o alertă privind toxicitatea metilmercurului pentru sistemul nervos central, mai ales în perioada dezvoltării fetale și a copilăriei. Anses reamintește recomandările sale pentru femeile însărcinate: să evite consumul peștilor prădători despre care se știe că sunt cei mai contaminați, precum tonul, dar și raia, dorada sau lotca. De asemenea, Agenția recomandă consumul de pește de maximum două ori pe săptămână, variind speciile și evitând peștii prădători, precum tonul.
Citește și: Să renunțăm oare la consumul de pește din cauza metalelor grele? Ce recomandă autoritățile sanitare – Ceconsum
ONG-urile care au efectuat testele de laborator cer autorităților europene reducerea limitelor de mercur la 0,3 mg/kg și pentru acest tip de pește, precum și eliminarea tonului din instituțiile publice precum creșe, spitale, maternități, case de bătrâni și cantine școlare.
Suntem ceea ce mâncăm!