E471 în înghețată: Pericole pentru sănătate
Analiza aditivilor alimentari din acest produs.
E 471 Mono și digliceridele acizilor grași – (inclus în lista celor mai nocivi aditivi alimentari ) sunt utilizați ca emulsificatori sau stabilizatori în numeroase produse alimentare. Aceștia permit, de exemplu, menținerea umidității pastelor alimentare sau a produselor pe bază de cartofi, favorizează aerarea și spumarea înghețatei. Un studiu recent, publicat pe 13 februarie 2024 în revista PLOS Medicine de către cercetătorii de la INSERM (Institutul Național de Sănătate și Cercetare Medicală din Franța), indică faptul că emulsificatorii pe care aceste alimente îi conțin cresc riscul de cancer. Conform acestor cercetători, în Europa și America de Nord, “30 până la 60% din aportul energetic alimentar al adulților provine din alimente ultra-procesate”. Conform lor, “riscul crescut” de cancer, în special de cancer la sân și de prostată, este real. Acest studiu fără precedent se bazează pe “datele de sănătate ale a 92.000 de adulți participanți la studiul de cohortă francez NutriNet-Santé, evaluând în mod specific consumul lor de acest tip de aditivi alimentari”. Este vorba de o investigație pe termen lung desfășurată între 2009 și 2021. Din cele 2.604 de cazuri de cancer diagnosticate, pacienții care au consumat mai mult aditivul E471 (monogliceride și digliceride de acizi grași), prezent atât în biscuiți, înghețată, cât și în chips-uri sau în produsele de patiserie, au prezentat un risc cu 15% mai mare de a dezvolta un cancer decât ceilalți. Creșterea riscului a ajuns la 24% pentru cancerul la sân și chiar la 46% pentru cancerul de prostată.
E 466 Carboximetill celuloză, carboximetilceluloză de sodiu, gumă de celuloză – (inclus în lista celor mai nocivi aditivi alimentari ) este un agent de îngroșare, un agent de gelificare, un stabilizator și un agent de acoperire. Consumul excesiv poate duce la tulburări digestive (diaree sau, dimpotrivă, constipație). Consumul de E466 ar putea duce la o creștere a permeabilității barierei intestinale și, astfel, să favorizeze bolile inflamatorii cronice intestinale, o adipozitate crescută (sindrom metabolic) și dezvoltarea diabetului.
E 412 Guma de guar – aditiv alimentar cu rol de emulgator, stabilizator, care este un agent de îngroșare. Este un produs natural, obţinut din arbustul de Guar. Se utilizează şi ca substanţă – suport pentru alţi aditivi alimentari. In doze mari poate produce balonare şi flatulenţă.
E 339 Fosfat de sodiu – este folosit în principal ca antioxidant, dar poate fi, de asemenea, utilizat ca regulator de aciditate, emulsificator, umectant, agent de îngălbenire, stabilizator sau agent de îngroșare. Studii internaționale recente au arătat că există o creștere a nivelului de fosfat în peretele vaselor de sânge în rândul oameniilor. Acest lucru ar putea fi potențial dăunător, deoarece ar constitui un factor de risc cardiovascular, în special în cazul insuficienței renale. În 2019, EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) a reevaluat siguranța asociată cu consumul de fosfați ca aditivi și a fost stabilită o doză zilnică acceptabilă mai strictă decât anterior. Fosfații sub formă de aditivi sunt autorizați în peste 100 de tipuri de produse alimentare. Categoriile care contribuie cel mai mult la expunerea consumatorilor la acești aditivi sunt în primul rând produsele de panificație și patiserie, dar și brânzeturile industriale sau produsele pe bază de carne.
Ulei de palmier – Grăsimile vegetale – sunt folosite cu scopul de a scădea costul de producție al înghețatei. Din păcate, știm cu toții că astfel de grăsimi sunt dăunătoare pentru sănătate prin faptul că au o structură denaturată care odată ajunsă în structura membranelor celulare afectează funcționarea acestora. De asemenea, atenție la grăsimile saturate și acizii grași trans pe care le puteți identifica pe unele etichete. Mai multe despre uleiul de palmier găsiți aici Uleiul de palmier: Între mit și realitate – Ceconsum
Suntem ceea ce mâncăm!