E 341 sau Fosfații de calciu și riscurile pentru sănătate
E 341 sau Fosfații de calciu face parte din categoria aditivi alimentari, alții decât coloranții și îndulcitorii și este autorizat pentru utilizare în produsele alimentare, conform Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari din Republica Moldova.
E 341 este un antioxidant pe care îl găsim în unele produse alimentare pentru copii, dar și în produse lactate, unele brânzeturi, unt, înghețată, făină, cereale pentru micul dejun, produse de panificație, sosuri, moluște, crustacee, băuturi răcoritoare, supe, ciorbe, unele băuturi alcoolice, biscuiți sărați, produse procesate din cartofi, carne procesată.
Fosfatul de calciu este folosit în principal ca antioxidant, dar poate fi utilizat și ca regulator de aciditate, agent antiaglomerant, emulsifiant, agent de dospire, stabilizator sau agent de îngroșare. Studii recente au arătat o creștere a nivelului de fosfat în peretele vaselor de sânge în rândul oamenilor. Acest lucru ar putea fi potențial dăunător, deoarece ar putea constitui un factor de risc cardiovascular, în special în caz de insuficiență renală. Începând cu anul 2020, Autoritatea Națională de Siguranță Alimentară, a Mediului și a Muncii (ANSES) din Franța consideră că E341 se prezintă, cel puțin parțial, sub formă nanometrică în unele produse.
Citește și: E 284 sau acidul boric și riscurile pentru sănătate – Ceconsum
Reamintim că aditivii de fosfat sunt autorizați în peste 100 de produse alimentare. Categoriile care contribuie cel mai mult la expunerea consumatorilor la acești aditivi de fosfat sunt în primul rând produsele de panificație și patiserie, dar și brânzeturile industriale sau produsele din carne.
Citiți eticheta produselor alimentare pe care le cumpărați și le consumați, așa încât să evitați efectele nocive asupra sănătății voastre și a copiilor voștri.
Suntem ceea ce mâncăm!