Forța invizibilă care face alimentele mai puțin nutritive

Creșterea concentrației de dioxid de carbon din atmosferă nu afectează doar clima, ci și calitatea nutrițională a alimentelor de bază: culturi precum grâul, orezul sau năutul conțin tot mai puține minerale esențiale, în timp ce proporția de zaharuri crește. Acest fenomen, confirmat de studii științifice, amplifică riscul unei „foamete ascunse” la scară globală, în care populațiile consumă suficiente calorii, dar suferă de deficiențe de zinc, fier și alte elemente vitale. Impactul este deosebit de sever în rândul grupurilor vulnerabile, unde poate duce la creșterea incidenței anemiei, a problemelor de dezvoltare și a mortalității, transformând poluarea cu CO₂ într-o amenințare directă pentru securitatea alimentară și sănătatea publică.

Concluziile se conțin într-o meta-analiză amplă coordonată de cercetătoarea Sterre F. ter Haar și publicată în 2025 în revista științifică Global Change Biology. Analiza, care a sintetizat mii de observații privind zeci de culturi și nutrienți, confirmă că alimentele devin treptat mai bogate în carbohidrați, dar mai sărace în zinc, fier și proteine. Concluziile sunt susținute de un corp extins de cercetări anterioare, care indică același fenomen la nivel global și ridică semne de alarmă privind impactul asupra sănătății publice și securității alimentare.

În 1988, o porție de curry cu năut și orez reprezenta o masă echilibrată: fiecare ingredient furniza un aport semnificativ de nutrienți esențiali, inclusiv aproximativ 22% din necesarul zilnic de zinc. Astăzi, aceeași combinație alimentară oferă doar circa 20% din aportul recomandat, potrivit unei meta-analize a studiilor relevante. Proiecțiile sunt și mai îngrijorătoare: până în 2040, năutul ar putea furniza doar 17% din necesarul zilnic de zinc. Pentru populațiile care depind de aceste alimente de bază, riscul de deficiențe nutriționale grave crește semnificativ. Această tendință nu este izolată. Numeroase culturi agricole esențiale – precum grâul, cartofii sau fasolea – conțin astăzi mai puține vitamine și minerale decât în urmă cu o generație.

Poluarea cu CO₂ – factorul invizibil

Principalul responsabil pentru acest fenomen este creșterea concentrației de dioxid de carbon (CO₂) în atmosferă, generată în mare parte de arderea combustibililor fosili. Acest dezechilibru modifică profund modul în care plantele cresc și își sintetizează nutrienții: crește conținutul de zaharuri, dar scade concentrația de minerale esențiale precum zincul sau fierul. Experții avertizează asupra apariției unei „foamete ascunse” – o situație în care oamenii consumă suficiente calorii, dar nu beneficiază de nutrienții necesari pentru o sănătate optimă. „Dieta actuală are o densitate nutrițională mai scăzută decât cea a generațiilor anterioare, chiar dacă mâncăm aceleași produse”, susțin cercetătorii.

Impact global inegal

Țările dezvoltate, cu sisteme medicale solide, vor putea gestiona mai ușor aceste schimbări. Însă în regiunile vulnerabile, consecințele pot fi dramatice. Un studiu estimează că până la jumătatea secolului, peste un miliard de femei și copii ar putea fi expuși riscului de anemie feriprivă, o afecțiune asociată cu complicații în sarcină, probleme de dezvoltare și mortalitate crescută. În același timp, aproximativ 2 miliarde de persoane care suferă deja de deficiențe nutriționale riscă o agravare a stării de sănătate.

Mai mult zahăr, mai puține minerale

Deși plantele au nevoie de CO₂ pentru fotosinteză, un nivel crescut nu înseamnă automat o calitate nutrițională mai bună. Studiile arată că majoritatea culturilor alimentare sunt afectate negativ. Un mecanism-cheie este așa-numitul „efect de diluție”: CO₂ suplimentar stimulează producția de carbohidrați (amidon, celuloză), însă nu și absorbția proporțională de minerale. Rezultatul este o creștere aparentă a producției, dar o scădere a valorii nutritive.

În plus, plantele își reduc deschiderea stomatelor (pori prin care schimbă gaze și apă), ceea ce limitează absorbția apei și implicit a mineralelor din sol.

Citește și: Nu evita legumele seci din alimentație

Schimbările climatice contribuie suplimentar la problemă:

• modifică disponibilitatea nutrienților în sol;
• favorizează microorganismele care consumă azotul necesar plantelor;
• cresc absorbția unor substanțe toxice (ex. arsenicul în orez).

De ce fortificarea nu este suficientă

Multe state au introdus programe de fortificare (adăugarea de vitamine și minerale în făină, sare sau orez). Totuși, persistența anemiei și a deficitului de zinc arată că aceste măsuri nu sunt suficiente, mai ales în contextul degradării continue a calității nutriționale.

Ce soluții există

Specialiștii indică mai multe direcții de acțiune:

• Diversificarea dietei: consumul unei game variate de alimente reduce riscul deficiențelor, deoarece fiecare cultură reacționează diferit la creșterea CO₂.
• Politici agricole echilibrate: evitarea promovării excesive a unor culturi de bază în detrimentul altora mai nutritive.
• Selecția soiurilor nutritive: nu doar randamentul trebuie să fie criteriul principal, ci și valoarea nutrițională.
• Reducerea emisiilor de CO₂: soluția fundamentală pentru protejarea calității alimentelor.

Efectele pozitive ale CO₂ asupra creșterii plantelor sunt depășite de impactul negativ asupra valorii nutritive și de efectele climatice extreme (valuri de căldură, secetă, inundații). În scenariile cele mai pesimiste, producția unor culturi de bază ar putea scădea cu peste 20% până în 2050. Mesajul cercetătorilor este clar: nu există un „avantaj ascuns” al creșterii concentrației de CO₂. Din contră, este o amenințare directă la adresa securității alimentare globale și a sănătății publice.