Obligația de afișare a originii cărnii extinsă și la restaurantele care propun livrări în Franța
Mențiunea obligatorie privind originea cărnii servite de restaurante și cantine în Franța, care a intrat în vigoare în martie 2022, a fost extinsă începând cu 1 octombrie și la restaurantele exclusiv online, care pregătesc bucate destinate livrării.
Această extindere a fost implementată “pentru a răspunde cerințelor tot mai mari ale consumatorilor de a fi informați despre originea alimentației lor”, precizează Direcția Generală pentru Concurență, Consum și Represiunea Fraudelor din Franța în comunicatul său. Din 2002, restaurantele au obligația de a informa clienții despre originea cărnii de bovină, iar din 2022, această obligație a fost extinsă la carnea de porc, oaie și păsări.
Aceste informații despre originea cărnii “trebuie să fie furnizate consumatorului înainte ca acesta să plaseze comanda, chiar și în cazul achizițiilor la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile sau a unui site web de comandă online, de exemplu”, a indicat DGCCRF.
Profesioniștii din industria creșterii animalelor, care au cerut de mult timp această obligație de afișare în speranța că ea va promova carnea de origine franceză, susțin, de asemenea, că ea ar trebui extinsă la carnea deja procesată, cum ar fi șunca sau nuggets-urile.
Petiție: Cerem afișarea originii cărnii în restaurante, în unități de alimentație (publice sau private) din Republica Moldova
La începutul lunii septembrie, Platforma CE CONSUM EU a lansăt o petiție prin care cerem afișarea originii cărnii în restaurante, în unități de alimentație (publice sau private) din Republica Moldova.
Ne dorim să știm de unde provine carnea pe care o consumăm și să avem dreptul de a alege în cunoștință de cauză. Măsura nu este doar despre protecția noastră în calitate de consumatori, ci și despre crearea unei piețe corecte si competitive. Agenții economici care investesc în calitate vor fi avantajați, în timp ce cei care preferă calitatea redusă și proveniența neclară vor fi dezavantajați. Acest fapt promovează concurența loială și ne oferă opțiuni sănătoase.
Petiția o poți semna AICI
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului “Jurnalismul de calitate în interesul consumatorului și siguranței alimentare”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului “Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.