Siguranța alimentară subiect interesant și pentru propaganda rusă
Siguranța alimentară și propaganda rusă. Zilele trecute, unele portaluri din Republica Moldova publicau o știre bazată pe un video realizat de o moldoveancă stabilită la Moscova despre cât de ieftine sunt produsele alimentare de acolo. De 9 dolari ar fi cumpărat o grămadă de produse. Și pentru a da o notă complet inocentă acelui articol, la urmă a fost pusa o întrebare internauților din Moldova pentru a afla părerea lor despre constatările din video. Nu este clar de ce anume acum aceste portaluri au făcut referire la subiectul produselor ieftine din magazinele „sociale” din Rusia, având în vedere contextul geopolitic, dar să presupunem că e o coincidentă și este vorba despre o situație ca oricare alta.
Produse atât de ieftine pun mari semne de întrebare
În calitatea noastră de Asociație de consumatori, avem cunoștințe destul de largi pe marginea subiectelor legate de siguranța alimentară. Putem spune cu fermitate că produse atât de ieftine pun mari semne de întrebare, mai ales că, de la invazia Rusiei în Ucraina, nu avem acces la informații reale despre ce se întâmplă în Rusia. Făcând abstracție de toată propaganda, am putea presupune că este vorba de politici publice punctuale pentru protejarea puterii de cumpărare în Rusia din cauza războiului. Asta tot nu avem de unde să știm și am avea unele rezerve în a considera serios această pistă, cunoscând valoarea dată cetățenilor de către autoritățile rusești. Mai ales că e vorba despre un magazin în care pensionarii și deținătorii de carduri sociale (indiferent de vârstă) beneficiază de reduceri.
Dar aceste preturi scăzute pot ascunde și altă realitate, mult mai dură pentru cei cărora le pasă de sănătatea lor. Poate fi vorba despre produse expirate și reambalate sau cu termenul de valabilitate la limită sau fabricate în condiții industriale degradate, care implică costuri foarte joase în urma utilizării unor materii prime de cea mai proastă calitate. În orice caz, înclinăm mai degrabă să credem că aceste produse nu sunt fabricate într-un scop de sănătate publică. Acel video nu a evocat la nici un moment informațiile de pe eticheta produselor pentru a înțelege dacă este vorba de produse cu calități nutriționale corecte sau nu. O întrebare apare și la alimentele alese pentru coșul minim de consum. Și așa constatăm ușor de ce avem probleme de sănătate publică, or printre acele produse au fost alese un kilogram de cartofi, o pâine, dar și un kilogram de zahăr, ceai și un pachet voluminos de sare. Am privit câteva secvențe din acel video cu tristețe și cu regret pentru percepția despre un coș minim de consum pentru o viața sănătoasă.
Magazinele sociale din Republica Moldova
Pentru a reveni în Moldova, vă mai amintiți de magazinele „sociale” care au împânzit țara, unde se vindeau la prețuri derizorii produse alimentare? Că majoritatea aveau probleme precum termenul de valabilitate sau materii prime de calitate joasă, autoritățile competente ne-au informat cu mult timp după apariția acelor magazine. În asemenea magazine nu poți avea un produs de calitate sau cel puțin care să nu fie dăunător sănătății.
Îndemnul nostru este să nu cădeți pradă unor asemenea informații care sunt luate din context și care vă prezintă raiul pe pământ acolo unde nu este. Este crucial să fim critici și să căutăm surse multiple și diverse pentru a înțelege cu adevărat contextul din spatele informațiilor, în special în situații în care accesul la informații este limitat sau filtrat.
Pesticidele sovietice care au otrăvit solul din Republica Moldova
Doar nostalgicii după URSS mai visează la cârnaț de 2 ruble. Chiar în acel video, o clientă a magazinului spunea că nu vine cu mai puțin de 50 de dolari sau echivalentul a 5000 de ruble la magazin, or cetățeancă din Moldova, ca prin minune, a reușit niște cumpărături cu o sumă record de 9 dolari.
Citește și: Despre pesticide și bolile de care ne putem îmbolnăvi: Agricultorii, copiii și riveranii sunt cei mai afectați – Ceconsum
Nu mai visați, realitățile sunt cu totul și cu totul altele. Un salam fabricat fără aditivi în prezent va costa mai mult, fiindcă termenul său de valabilitate va fi mai scurt și agentul economic va căuta o marjă de profit mai mare, fiindcă riscurile și pierderile sunt mai mari în cazul salamului cu un termen mai mare de valabilitate. Un fabricant de pâine și patiserii fără aditivi va fi exact în aceeași situație. Și așa este pentru majoritatea produselor de pe piață. Dacă cineva crede că pe timpul URSS se mânca sănătos, nouă ne revine o grea sarcină să vă aducem la cunoștință ca nu era chiar așa. Vă reamintim că anume în anii ‘60-’70 a început dezvoltarea industriei alimentare și agriculturii intensive cu pesticide a căror reziduuri le regăsim și azi în solul din țară. Readucem aminte că ultimele depozite de pesticide sovietice au fost eliminate de pe teritoriul țării abia în 2012 tot printr-un program european.
Într-un final, aceste informații referitor la prețuri reduse ale produselor alimentare din Rusia, luate în afara contextului, riscă să inducă în eroare publicul din Moldova și să alimenteze și mai mult propaganda rusă sub diferite forme, în cazul dat utilizând segmentul alimentației. Sector de o importanță strategică, acesta este un levier foarte important pentru a influența populația unei țări, așa cum am fost influențați timp de decenii de sistemul sovietic.
Citește și: Război în Ucraina: Soluții durabile pentru criza alimentară în UE. Idei și pentru R. Moldova – Ceconsum
Vă îndemnăm să mâncați sănătos și să vă informați asupra produselor pe care le consumați și să nu uitați că, deși prețul nu este un criteriu de bază în aprecierea calități unui produs alimentar, trebuie să aveți în vedere că un produs sănătos nu are cum să coste ieftin, la ziua de azi, cu atât mai mult luând în considerare consecințele războiului din țara vecină.
Suntem ceea ce mâncam!
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului “Jurnalismul de calitate în interesul consumatorului și siguranței alimentare”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului “Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.