Siguranța alimentară: UE va interzice utilizarea dioxidului de titan (E 171) ca aditiv alimentar începând din 2022. E cazul ca și R. Moldova să ia o decizie similară
Pe 8 octombrie, statele membre ale UE au aprobat propunerea Comisiei Europene de a interzice utilizarea dioxidului de titan (E171) ca aditiv alimentar începând din 2022.
Dioxidul de titan are rol de colorant în mai multe produse precum guma de mestecat, diverse produse de patiserie, suplimente alimentare, supe și bulionuri.
Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Siguranța alimentelor noastre și sănătatea consumatorilor noștri nu sunt negociabile. În prezent, acționăm decisiv împreună cu statele membre, pe baza unor date științifice solide, pentru a elimina un risc legat de o substanță chimică utilizată în alimente”.
Propunerea Comisiei se bazează pe un aviz științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, care a concluzionat că E171 nu mai poate fi considerat sigur atunci când este utilizat ca aditiv alimentar, în special din cauza faptului că nu pot fi excluse preocupările legate de genotoxicitate.
Textul va intra în vigoare la începutul anului 2022, cu excepția cazului în care Consiliul sau Parlamentul European vor adopta o obiecție până la sfârșitul acestui an. Va începe apoi o perioadă de eliminare treptată de 6 luni, după care se va aplica o interdicție totală de utilizare în produsele alimentare.
După votul istoric al alegătorilor din 11 iulie 2021 și ca urmare a instalării unei guvernări pro-europene la Chișinău, facem apel ca și Republica Moldova să se alinieze acestor politici europene și să interzică dioxidul de titan. În felul acesta guvernarea de la Chișinău poate demonstra prin pași concreți că are drept prioritate sănătatea cetățenilor, dar și siguranța alimentelor și a produselor pe care consumatorii le utilizează.
Decizia Comisiei Europene vizează dioxidul de titan din produsele alimentare, însă acest colorant E 171 este prezent în multe medicamente, pasta de dinți, diverse produse de machiaj și cosmetice: pudră, blush, fard, bază de machiaj, corector, fond de ten, creme pentru protecție solară și poate fi găsit și sub următorul cod – CI 77891. Deocamdată în privința folosirii dioxidului de titan în aceste produse industriale la nivel de UE nu s-a luat nicio decizie.