Aplicația care îți spune dacă produsele alimentare cumpărate sunt bune pentru sănătate
Știm oare cu adevărat ce mâncăm?! Puțin probabil, într-o societate în care controalele calității produselor alimentare sunt mai mult de formă.
Din anul 2018 folosesc o aplicație foarte utilă care scanează produsele alimentare și analizează impactul lor asupra sănătății. Este vorba despre aplicația Yuka, folosită pe larg în Franța.
Aplicația se poate descărca pe telefon și este extrem de ușor de utilizat. Yuka descifrează în locul nostru etichetele, vizualizează produsele și ne anunță care sunt bune și pe care este mai bine să le evităm. Dacă produsul scanat de aplicație are un impact negativ asupra sănătății, Yuka vine și cu recomandări ale produselor echivalente, dar de o calitate mai bună. Așadar, puteți consuma ceea ce vă doriți, dar având grijă ca aceste produse alimentare să nu dăuneze sănătății Dvs.
De ce am decis să împărtășesc această experiență și de ce este important să știm ce mâncăm și mai ales de ce e important să consumăm alimente de calitate?! Pentru că suntem ceea ce mâncăm. Studiile arată cât de mare este impactul alimentației asupra sănătății noastre.
În ultimii 30 de ani, numeroase studii științifice, clinice, epidimiologice au scos în evidență rolul factorilor nutriționali în determinarea principalelor maladii cronice atât în Franța, cât și în alte țări industrializate, dar acum și în țările în curs de dezvoltare. Aceste maladii cronice constituie prima cauză a mortalității la scară planetară. Se estimează că în anul 2020, aproape 50% din populația nord-americană va avea cel puțin o maladie cronică. Consecințele sunt grave atât pentru oameni, cât și pentru cheltuielile în domeniul sănătății sau productivitatea cetățenilor.
Cele 5 mari maladii cronice din lume sunt cancerul, maladiile cardiovasculare, maladiile respiratorii cronice, diabetul, sănătatea mentală. Pierderile productivității ca urmare a acestor maladii sunt estimate la 47 000 miliarde de dolari pentru perioada 2011-2030.
Alimentația are un impact și asupra altor maladii, având costuri umane, sociale și economice importante. Vorbim despre patologii digestive, tiroidiene, dermatologice, neurologice, osteo-articulare.
Ținând cont de rolul factorilor nutriționali în riscul maladiilor cronice, chestiunea fundamentală care se pune astăzi în lume este angajamentul politic pe care să și-l ia statele în domeniul alimentației și sănătății publice. La nivel internațional, organizațiile din domeniul sănătății și alimentației recomandă stabilirea și menținerea pe termen lung a politicilor naționale și a strategiilor de alimentație și de sănătate publică la nivel de stat.
Așa se întâmplă în țările unde sănătatea populației contează. O asemenea aplicație pentru scanarea produselor alimentare ar fi extrem de binevenită și în Moldova. Oare am avea ce să consumăm?!
Materialele de platforma CE CONSUM EU pot fi preluate în limita a 200 de semne și o fotografie, cu indicarea obligatorie a sursei în titlu. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu trebuie atașat link-ul direct la articol, iar în cazul televiziunilor trebuie indicată sursa. Fotografiile, textele și imaginile video de pe acest site fac obiectul proprietății intelectuale a platformei CE CONSUM EU și sunt protejate de Legea 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Pentru preluarea integrală a materialelor de platforma CE CONSUM EU scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected].