La ce etapă este interzicerea aditivului alimentar cancerigen – E171 dioxidul de titan – în R. Moldova
La 6 ianuarie 2022 Platforma CE CONSUM EU lansa o petiție prin care cerea interzicerea aditivului alimentar E 171 (dioxid de titan) în R. Moldova, după ce acest aditiv a fost calificat ca fiind cancerigen și interzis în țările UE din 1 ianuarie 2022.
Acest colorant, compus din nanoparticule, a făcut obiectul unor alerte științifice de ani de zile, mai ales din cauza riscului său cancerigen. În vara acestui an, într-un final, Comisia Europeană a confirmat că aditivul E171 nu este sigur în alimentație, bazându-se pe un aviz științific al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară. Potrivit acestuia, E 171 nu mai poate fi considerat sigur, atunci când este utilizat ca aditiv alimentar. Cauza menționată: „nu pot fi excluse preocupările legate de genotoxicitate”.
Precizăm că genotoxicitatea descrie proprietatea agenților chimici care dăunează informațiilor genetice dintr-o celulă, provocând mutații, ceea ce poate duce la cancer.
La data de 8 iunie 2022, platforma CE CONSUM EU obținea prima victorie odată cu răspunsul oferit de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, în care se precizează că „Autoritățile au inițiat procedura de modificare a Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2013, care va transpune prevederile Regulamentului (UE) 2022/63 al Comisiei Europene din 14.01.2022 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește aditivul alimentar dioxid de titan (E171)”.
Pentru a afla la ce etapă se află procesul de interzicere a dioxidului de titan și cât de mult au avansat autoritățile statului în acest demers al nostru, am solicitat mai multe informații de la Ministerul Sănătății care precizează că ”de la data aprobării Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2013 și până în prezent au fost adoptate circa 78 de modificări la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari”.
Ce ne-a răspuns Ministerul Sănătății
”În urma multiplelor modificări curente adoptate în UE, Regulamentul sanitar privind aditivii alimentari aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 229/2013 nu este armonizat cu Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 din 16 decembrie 2008 cu modificările și completările ulterioare.
Ca rezultat al acestor modificări și pentru a aduce în concordanță actul normativ cu prevederile legislației UE, a fost inițiată procedura de modificare a Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari aprobat prin hotărârea Guvernului nr 229/2013 cu elaborarea proiectului cu privire la modificarea și completarea acestei hotărâri de Guvern.
Prevederile noi propuse spre aprobare prin proiectul de hotărâre de guvern cuprind modificări la Anexa nr. 1 la Regulament, lista națională a aditivilor alimentari autorizați pentru utilizare în produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora, și care prevăd includerea și excluderea din lista națională a unor aditivi alimentari prin prisma noilor evaluări de risc și de siguranță a aditivilor alimentari.
Totodată, urmează să fie efectuate modificări și completări în partea E din anexa nr.1 la prezentul regulament, aditivi alimentari autorizați și condițiile de utilizare a acestora în categoriile de produse alimentare prin excluderea sau includerea aditivilor utilizați în categoriile de produse alimentare, inclusiv stabilirea nivelurilor maxime și a restricțiilor de utilizare.
Astfel, din lista națională au fost excluși aditivii:
- a) E 203 sorbat de calciu;
- b) E 311 galat de octil;
- c) E 3I2 galat de dodecil;
- d) E 9I2 esterii acidului montanic;
- e) E 960 glicozide derivate din steviol;
și au fost incluși în listă:
- a) E 243 etil lauroil arginat ;
- b) E 423 gumă arabică modificată cu acid octenilsuccinic ;
- c) E 172 oxizi și hidroxizi de fier ;
- d) E 534 tartrat de fier ș,a.
De asemenea, vor fi operate modificări la Anexa nr.2 la Regulament, în lista națională a aditivilor alimentari inclusiv substanțele suport autorizate în aditivii alimentari, în enzimele alimentare, în aromele alimentare, și condițiile de utilizare a acestora cu stabilirea nivelurilor maxime ale aditivilor alimentari, categoriile de produse și denumirea aditivilor alimentari, conform modificărilor la Regulamentului CE 1333/2008 și stabilite în varianta consolidată a lui.
În acest moment, proiectul cu privire la modificarea și completarea Hotărârii Guvernului
m.229/2013 cu privire la aprobarea Regulamentului sanitar privind aditivii alimentari se află la
etapa de definitivare și urmează a fi înaintat pentru consultare de către autoritățile competente”, se arată în răspunsul Ministerului Sănătății.
În concluzie: Ca urmare a petiției noastre, autoritățile competente din R. Moldova au demarat procedura de interzicere a acestui aditiv alimentar periculos pentru sănătatea umană – E171 dioxid de titan, însă drumul de la demarare la interzicere este încă destul de lung. De aceea, îndemnul nostru este să citiți eticheta produselor alimentare și să evitați la maxim acele produse care conțin acest colorant cancerigen – E171.
Aveți grijă de sănătatea voastră și a copiilor voștri! Nimeni altcineva nu o va face în locul vostru.
Fiți parte a platformei CE CONSUM EU. Abonați-vă gratuit la canalul nostru de Telegram, Facebook, Instagram, YouTube, pentru a nu pierde informații prețioase ce vizează sănătatea voastră și a copiilor voștri!
Materialele de platforma CE CONSUM EU pot fi preluate în limita a 200 de semne și o fotografie, cu indicarea obligatorie a sursei în titlu. În cazul paginilor web, în mod obligatoriu trebuie atașat link-ul direct la articol, iar în cazul televiziunilor trebuie indicată sursa. Fotografiile, textele și imaginile video de pe acest site fac obiectul proprietății intelectuale a platformei CE CONSUM EU și sunt protejate de Legea 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și de Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova. Pentru preluarea integrală a materialelor de platforma CE CONSUM EU scrieți-ne pe adresa de e-mail: [email protected].