„Ruladă de pui” de la Axedum: o etichetă cu mai multe semne de întrebare
O consumatoare a sesizat Platforma CE CONSUM EU în legătură cu eticheta din imaginea alăturată, întrebându-ne dacă acest produs nu are aditivi alimentari sau doar nu sunt trecuți pe etichetă. O întrebare destul de pertinentă, având în vedere că producătorul nu ar trebui să lase loc de dubii și să fie cât mai transparent posibil cu consumatorii, cei care într-un final îi cumpără produsul.
La prima vedere, eticheta produsului „Ruladă de pui refrigerată”, marca Axedum, oferă informațiile obișnuite cu care consumatorul avizat este deja obișnuit: denumirea produsului, lista ingredientelor, valoarea nutrițională, condițiile de păstrare și date despre producător.
O privire mai atentă ridică însă mai multe întrebări importante privind informarea consumatorului. Pe lista ingredientelor apar, în această ordine: „pulpă de pui dezosată, piept de pui dezosat, apă, fibră de grâu, stabilizator, antioxidant, sare, potențiator de aromă, condimente naturale (piper negru, coriandru).” Problema este că eticheta nu spune care sunt concret stabilizatorul, antioxidantul și potențiatorul de aromă, nu indică procentul de carne de pui și, în partea de jos a ambalajului, face referire la ISO 22000:2005. Dar să le luăm pe rând.
1. „Stabilizator”, „antioxidant”, „potențiator de aromă”: dar care?
Pe etichetă, producătorul indică trei categorii funcționale de aditivi cum ar fi: stabilizator, antioxidant, potențiator de aromă. Dar nu indică substanțele concrete, adică aditivii concreți care au aceste funcții. Or, legislația privind informarea consumatorilor nu se oprește la funcția tehnologică a aditivului.
Anexa nr. 6 la Legea nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare prevede că aditivii alimentari trebuie desemnați prin denumirea categoriei, urmată de numele specific sau, după caz, de numărul E.
Cu alte cuvinte, pe etichetă ar trebui să apară, de exemplu stabilizator și denumirea aditivului E…Același principiu se aplică antioxidantului și potențiatorului de aromă.
De altfel, potrivit unui comunicat de presa al ANSA, “Operatorii din domeniul alimentar sunt obligați să indice pe etichetă toți aditivi alimentari utilizați în felul următor: denumirea categoriei acestora, urmată de numele specific sau, dacă este cazul, de numărul E.”
Consumatorul are dreptul să știe ce aditiv alimentar a fost utilizată efectiv în produs, iar în cazul produsului analizat, din fotografia etichetei nu putem afla acest lucru.
Recent, într-un alt caz analizat de Asociația de Consumatori „Ce Consum Eu”, ANSA a confirmat că indicarea incompletă a unei categorii de aditivi (în acel caz era vorba despre „săruri de topire”) contravine prevederilor secțiunii a 3-a din Anexa nr. 6 a Legii nr. 279/2017. Prin urmare, în cazul produsului de la Axedum avem aceeași problemă: sunt indicate categoriile funcționale ale aditivilor, fără identificarea substanțelor utilizate.
2. ISO 22000:2005, un standard retras de opt ani
Ne-a atras atenția și o altă mențiune de pe etichetă: „Întreprinderea cu sistem de management al siguranței alimentului ISO 22000:2005”. De fapt, ISO 22000:2005 nu mai este standardul internațional în vigoare. Organizația Internațională de Standardizare (ISO) indică oficial faptul că ISO 22000:2005 a fost retras la 18 iunie 2018 și a fost înlocuită de ISO 22000:2018.
Tranziția de la ISO 22000:2005 la ISO 22000:2018 nu reprezintă doar o simplă actualizare tehnică, ci o revizuire majoră de fond și de formă, menită să alinieze managementul siguranței alimentului cu standardele moderne de management strategic.
Trebuie spus că ISO 22000:2018 aduce modificări importante în sistemul de management al siguranței alimentare, inclusiv clarificarea ciclului PDCA și integrarea mai explicită a principiilor HACCP în gestionarea riscurilor pentru siguranța alimentelor. Standardul pune un accent mai mare pe controlul furnizorilor și al proceselor, produselor și serviciilor furnizate din exterior, precum și pe comunicarea cerințelor relevante pentru siguranța alimentară. Totodată, obiectivele sistemului de management al siguranței alimentare trebuie să fie monitorizate și verificate, iar politicile privind siguranța alimentară trebuie înțelese și aplicate de angajați.
Deci, este destul de legitim să ne întrebăm în baza cărui certificat este înscrisă pe ambalaj mențiunea „ISO 22000:2005” și mai este acesta valabil?
3. Cât pui este, de fapt, în „Rulada de pui”?
O altă mențiune care trezește semne de întrebare vine chiar din denumirea produsului. Produsul se numește Rulada de pui, iar pe etichetă, primele ingrediente sunt: „pulpă de pui dezosată, piept de pui dezosat, apă…”
Citește și: Sărurile de topire de pe eticheta unui „cașcaval topit”: ce ne-a răspuns ANSA
Totuși, din informația vizibilă în imaginea analizată nu este indicat procentul de carne de pui. Cu toate acestea, Legea nr. 279/2017 include la articolul 8, printre mențiunile obligatorii, cantitatea anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente. Regula privind cantitatea ingredientului este relevantă în special atunci când de exemplu ingredientul figurează în denumirea produsului.
ANSA explică această regulă și în ghidurile sale privind etichetarea, arătând că procentul ingredientului este necesar atunci când acesta figurează în denumirea produsului sau este esențial pentru caracterizarea acestuia.
Așadar, informațiile de pe eticheta unui produs alimentar trebuie să îi permită consumatorului să facă o alegere în cunoștință de cauză. Legea nr. 279/2017 prevede clar că ”responsabil pentru informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare este operatorul din domeniul alimentar sub a cărui denumire sau denumire comercială se comercializează produsul alimentar, iar dacă operatorul respectiv nu își are sediul în Republica Moldova, responsabil pentru informarea consumatorilor este importatorul pe piaţa Republicii Moldova”.
Citește și: Sardină care e de fapt Hering: Consumatorii merită mai mult decât un răspuns steril de la ANSA
Pentru consumator, eticheta nu este doar o sursă de informații despre produs, ci instrumentul prin care poate decide în cunoștință de cauză ce cumpără și ce consumă. Transparența etichetei este, prin urmare, esențială: consumatorul nu trebuie să interpreteze sau să ghicească informațiile, ci să le primească într-o formă clară, completă și verificabilă. Iar în această situație, rolul producătorului este primordial.
Suntem ceea ce mâncăm!
