Ouă de găină preambalate: Neconformități pe eticheta produsului
Revenind la tema produselor autohtone din magazinele noastre, în pozele atașate vedeți un exemplu de ouă de găină preambalate vândute în una din rețelele mari de magazine din Moldova.
Ce găsim pe ambalajul acestui produs:
- Ouă de găină Categoria A – este de menționat că doar categoria A a ouălor poate fi comercializată pentru consumatori. Aceasta înseamnă că toate ouăle destinate consumatorului și pe care le găsiți pe rafturi sunt de categoria A, respectiv, acesta nu este un criteriu de diferențiere a unor produse de altele. Categoria B este destinată exclusiv industriei alimentare, așa cum prevede punctul 17 al Hotararii Nr. 1208 din 27-10-2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind comercializarea ouălor pentru consum uman. Practicile neloiale de informare constituie o infracțiune adorată de agenții economici din Republica Moldova și una dintre cele mai puțin corectate de către autoritățile competente.
Această infracțiune este menționată în legea 279/2017 :
“Informaţiile referitoare la produsele alimentare nu trebuie să inducă în eroare, în special: (…)
c) sugerând că produsul alimentar posedă caracteristici speciale, atunci cînd, în realitate, toate produsele alimentare similare posedă asemenea caracteristici, evidenţiind în mod special prezenţa sau absenţa anumitor ingrediente sau/şi nutrienţi; (…)”
- Sursă de proteine, vitamine, omega 3, caracteristici comune – ouăle prin natura lor sunt surse de proteine si bogate in vitamine A, D, E, K, et B. Agentul economic a pus niște mențiuni valorizante care de fapt sunt comune ouălor și se aplică logica expusă la primul paragraf. Cu siguranță modul de creștere în aer liber sau în baterii are un impact major asupra aportului acestor nutrienți și vitamine. Cu atât mai mult că ouăle provin de la găini crescute în baterii, unde alimentatia e dirijată și lipsesc aerul liber și razele solare, prezența mențiunilor valorizante ridică un mare semn de întrebare.
Citește și: Tot ce trebuie să știi despre ouăle din comerț. Alege ce e mai bun pentru sănătatea ta – Ceconsum
- Semnificaţia codului producătorului lipsește de pe ambalajul ouălor, deși Hotărârea Nr. 1208 din 27-10-2008 cu privire la aprobarea Normei sanitar-veterinare privind comercializarea ouălor pentru consum uman specifică la punctul 40 că această explicație trebuie să fie imprimată pe partea exterioară sau în interiorul ambalajului.
- Termenul de valabilitate 28 zile, deși termenul nu trebuie să depășească 21 de zile – încă o informație tare de tot care se referă la termenul de valabilitate de 28 zile, deși Hotărârea Nr. 1208 din 27-10-2008 specifică clar că “(…) perioada maximă în care ouăle se livrează consumatorului final trebuie să fie de cel mult 21 de zile după ouat, cu respectarea condiţiilor de păstrare corespunzătoare (…)”.
Continuarea analizei AICI.
Este penibil faptul că pentru așa un produs, care e într-o mișcare permanentă și hiper solicitată de consumator, agenții economici să nu facă un minim efort și să eticheteze corect și transparent informațiile referitor la produsele lor. Bineînțeles că agenții economici generează o mare parte din bugetul țării, dar pe lângă ei, există și consumatorii care fac exact același lucru. Faptul că statul sare în ajutorul agenților economici și le creează condiții propice pentru activitate, nu înlătură obligația aceluiași stat să asigure supravegherea pieței și plasarea unor produse sigure pe piață. Un agent economic care crează o fermă în baterie de gaini cu siguranță are alte interese și beneficii decât un producător de ouă de găini crescute în aer liber. Un consumator cu siguranță va alege ouăle de găini crescute în aer liber, de aceea producătorul de ouă de găini crescute în baterii recurge la tot felul de mențiuni ca să inducă în eroare consumatorul și să vândă produsul său. Reamintim că funcționarea concurențială a pieței este la fel de importantă ca și siguranța alimentară, ele nu pot fi separate și coexistă pe piață în mod natural fără a putea fi eliminată una în favoarea alteia.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului “Jurnalismul de calitate în interesul consumatorului și siguranței alimentare”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului “Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.