Premieră: Cinci țări premiate pentru eliminarea grăsimilor trans din alimente
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut eforturile a cinci țări în eliminarea grăsimilor trans din alimente, acordându-le premii pentru politicile lor eficiente. Danemarca, Lituania, Polonia, Arabia Saudită și Tailanda au fost distinse pentru implementarea unor politici de eliminare a acizilor grași trans industriali (iAGT), sprijinite de sisteme robuste de monitorizare și aplicare a legii.
OMS a evidențiat, de asemenea, rezultatele inițiativei REPLACE pentru eliminarea grăsimilor trans, care a completat primii cinci ani de activitate. Cu toate că obiectivul inițial de a elimina complet iAGT din alimentația globală până în 2023 nu a fost atins, s-au înregistrat progrese semnificative. În special, în 2023, Republica Moldova, Ucraina, Macedonia de Nord, Egipt, Mexic, Nigeria și Filipine au implementat noi reglementări privind grăsimile trans în industria alimentară.
Limite obligatorii pentru conținutul de grăsimi trans în alimente
Noile reglementări din Republica Moldova au introdus limite obligatorii pentru conținutul de grăsimi trans în alimente. Producătorii și comercianții alimentari sunt acum obligați să respecte un prag maxim de 2 grame de grăsimi trans la 100 de grame de grăsime în produsele alimentare.
Cu toate acestea, consumatorul din Republica Moldova nu poate ști cu exactitate dacă un produs alimentar conține sau nu acizi grași trans, întrucât Legea nr. 279 din 15-12-2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare prevede că informația despre acizii grași trans poate fi înscrisă pe eticheta produsului alimentar facultativ, adică la discreția producătorului sau a agentului economic.
Citește și: Acizii grași trans nu vor figura pe etichetă, decât în mod facultativ – Ceconsum
Grăsimile trans sunt asociate cu riscuri crescute de boli de inimă și decese. Politicile de eliminare a iAGT urmează criteriile OMS, impunând limite naționale obligatorii și interzicând utilizarea uleiurilor parțial hidrogenate, principala sursă de grăsimi trans, în produsele alimentare.
Rețineți că consumul de acizi grași trans este asociat cu o creștere de 34% a numărului de decese generale, 28% dintre acestea, fiind cauzate de maladii cardiovasculare. OMS recomandă: ponderea grăsimilor trans din nutriția zilnică să fie mai mică de 1% din consumul total de energie (pentru un adult care consumă 3 000 kcal/zi), adică mai puțin de 2 grame pe zi de acizi grași trans. Un consum sporit de 2,5 – 6,3 % din totalul energetic crește riscul de deces cardiovascular cu 30 %, iar a evenimentelor cardiovasculare – cu 25 %. Totodată, se triplează riscul de a dezvolta demență senilă sau boala Alzheimer și crește riscul de infertilitate ovulatorie.
În Republica Moldova, incidența maladiilor cardiovasculare are o rată dublă față de media europeană, iar 50% din populația adultă a țării se confruntă cu hipertensiunea arterială, fără diferențe între sexe.