Legea privind afișarea țării de origine a produselor alimentare, o lege pentru operatori sau pentru consumatori?
Pe 25 martie 2026, Parlamentul ne informa despre o inițiativă legislativă excepțională pentru protectia consumatorului:“(…) Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” și urmărește asigurarea securității alimentare şi promovarea produselor de calitate. „Vizibilitatea sporită la raft poate acționa ca un catalizator pentru dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare, contribuind la reducerea amprentei de carbon asociate transportului pe distanțe lungi şi la consolidarea rezilienței economice a mediului rural. Pe termen mediu şi lung, creșterea vizibilității produselor autohtone poate conduce la majorarea vânzărilor producătorilor locali cu un procent estimativ între 5% şi 15% în categoriile proaspete”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului de lege.
Astfel, afișarea țării de origine a produselor alimentare va fi obligatorie pentru unitățile comerciale care au o suprafață mai mare de 50 m². Mai exact, comercianții vor trebui să indice denumirea țării de origine, iar reprezentarea grafică a drapelului este opțională. În același timp, utilizarea drapelului fără indicarea denumirii țării este interzisă. (…)”
Cu acest text, deputații PAS au răspuns mai multor obiective deodată. Au asigurat prosperitatea producătorilor locali, au redus impactul ecologic și au instituit reguli de concurență echitabilă. Sunt orientări strategice deja binecunoscute în discursurile politice PAS. Dar în ce măsură noua lege, mai exact articolul 19 din Legea Nr. 231 din 23-09-2010 cu privire la comerţul interior reușește să atingă toate aceste obiective?
Articolul în cauză începe deja cu o mare ezitare. Vizibilitatea la raft “POATE” acționa ca un catalizator. Deci, nici măcar deputații care au inițiat proiectul de lege nu cred în ceea ce au propus și și-au permis un lux de a atribui timp de lucru unui articol de test. Nu ar fi o problemă să testezi piața cu articole de lege, atât timp cât elaborezi propuneri fiabile și menite să aducă un rezultat. Dar totuși care este situația cu articolul 19?
Am luat punctele 1, 2 și 5, unde se prevăd expres condițiile în care operatorul e obligat să afișeze țara de origine, restul punctelor prevăzând modalitățile de afișare :
“(1) La comercializarea cu amănuntul a produselor alimentare preambalate, în cazul în care indicarea țării de origine este obligatorie potrivit art. 24 din Legea nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare sau în cazul în care această informație este afișată voluntar de comerciant, informația respectivă se afișează pe indicatorul de preț și trebuie să corespundă întocmai informației de pe etichetă.
(2) La comercializarea cu amănuntul a produselor alimentare nepreambalate, precum și a produselor alimentare ambalate la locul vânzării la cererea consumatorului sau preambalate pentru vânzare direct, comerciantul afișează pe indicatorul de preț al produsului informația privind țara de origine în baza informațiilor confirmate prin documentele comerciale și de trasabilitate aferente lotului expus spre vânzare. (…)
(5) Prevederile prezentului articol se aplică pentru unitățile comerciale cu amănuntul cu suprafața comercială B, C și D potrivit anexei nr. 5. ”
Primul punct face referință la articolul 24 al Legii nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare. Acest articol are drept scop informarea consumatorului despre țara de origine a produselor preambalate. Țara de origine, când este obligatorie, este deja afișată pe eticheta produsului. Adică deputații au considerat că consumatorul nu citește eticheta, în special originea produselor și a creat o obligație nouă pentru operatori, care și așa sunt depășiti de alte obligații administrative, să copie țara de origine pe indicatorul de preț.
Al doilea punct este aproximativ ca și primul, adică obligă operatorii să afișeze informația privind țara de origine pe indicatorul de pret, dacă aceasta este disponibilă în documentele comerciale și de trasabilitate. Acest lucru este deja valabil pentru o mare parte din produsele brute nepreambalate, precum carnea, fructele sau legumele, iar operatorii afișează țara de origine automat și instinctiv pe indicatorul de preț sau colete. Ce se întâmplă cu produsele pentru care documentele respective nu mentionează țara de origine? Sau atunci când documentele afișează o țară de origine falsificată, că nu sunt rare asemenea cazuri în Moldova?!
Este destul de fragilă și limita de 30 m² a suprafeței operatorilor care sunt excluși din câmpul de aplicare a legii! E vorba de 30 m², conform Anexei 5 a legii și nu 50 m² precum s-a comunicat în publicația Parlamentului. O măsură care vizează echilibrul pieței. Cine la ziua de azi a calculat suprafețele operatorilor care sunt cei mai solicitați pe piață? Halele de carne sunt considerate ca fiind un magazin care “poate” acorda chirie operatorilor. Și dacă această chirie este sub 30 m², operatorii vor fi obligați să afișeze țara de origine? Sau poate hala este proprietar al produselor, în care caz, cu o suprafață de peste 30 m², este responsabilă de etichetarea originii? Câți dintre consumatori cumpără în magazine de proximitate mai mici de 30 m²? În zonele rurale suprafața magazinelor este suficientă pentru a impune afișarea țării de origine? Sau populația de la sat nu are nevoie de așa informații? Are acest fapt o reală incidență asupra eficienței legii sau nu?
Unde în această inițiativă legislativă se regăsesc produsele procesate și ultraprocesate, care de fapt constituie sursa primară a problemelor de sănătate? Sau produsele fără un ingredient primar sau cu un ingredient primar dar care nu afișează țara de origine? Pentru aceste produse nu există interes de afișare a țării de origine? O dată în plus fixăm obiective economice în detrimentul sănătătii publice. Asociația de consumatori ”Ce Consum Eu” a lansat inițiativa de introducerea a sistemului ”OrigineInfo” în Republica Moldova, anume pentru a remedia această problemă și a contribui esențial la o protecție reală a consumatorului și a producătorului. Prin așa pași putem evolua progresiv și în mod european !
Inițiatorii acestui articol au încărcat suplimentar operatorii economici. În realitate, pe piață nimic nu se va schimba, iar articolul 19 nu face altceva decât să repete ceea ce este deja prevăzut de mult timp și, de fapt, scoate la suprafață o altă problemă. Dacă deputații sunt nevoiți să oblige operatorii, inclusiv producătorii autohtoni, să indice țara de origine pe indicatorul de preț, deși această informație este deja vizibilă și disponibilă, asta vorbește și despre cultura consumatorului. E nevoie de dublarea informațiilor pe indicatoarele de prețuri pentru a sensibiliza consumatorul asupra originii produselor și, POATE așa, vor alege produse autohtone și susține producătorul local. Un alt levier nu a putut fi găsit, deși una din misiunile autorităților de control este să educe consumatorul, inclusiv prin intermediul mișcării consumeriste. A fost nevoie să fie copiate obligațiile curente într-un articol nou de lege pentru a spune, o dată în plus, că produsele de pe piață nu sunt autohtone în majoritatea cazurilor. Dar este oare promovarea produselor autohtone sinonim cu sănătatea publică? S-a precăutat problema sigurantei alimentare a produselor locale care în majoritatea cazurilor este deplorabilă?
În concluzie, revenim asupra lipsei de cooperare între autorități și societatea civilă, inclusiv cu Asociația de consumatori ”Ce Consum Eu”. Nu încetăm să repetăm că în afară de planuri de control și sancțiuni, operatorii pot fi sensibilizati prin acțiunea asociației noastre, una din misiuni fiind pedagogia și cultivarea atât a consumatorului cât și a operatorilor economici. Așa se întâmplă în țările europene, de care dorim să ne apropiem, dar fără a integra pentru moment regulile pe care ele le aplică în gestionarea consumerismului.
