Cum prevenim obezitatea prin măsuri concrete
Supraponderalitatea și obezitatea, alături de bolile netransmisibile asociate acestora, reprezintă probleme majore de sănătate publică, dar ele pot fi în mare parte prevenite și gestionate. Abordările preventive și măsurile de gestionare trebuie implementate la toate nivelurile pentru a combate eficient aceste afecțiuni, recomandă Organizația Mondială a Sănătății.
Potrivit Raportului European privind Obezitatea pe anul 2022, publicat de Organizația Mondială a Sănătății, unul din trei copii (29% dintre băieți și 27% dintre fete) cu vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani trăiesc cu supraponderalitate sau obezitate. Cu referință la Republica Moldova, raportul arată că 56% dintre persoanele adulte (18 ani +) sunt supraponderale, inclusiv 23% sunt obeze. Iar datele Raportului sumar al studiului de evaluare a comportamentelor de sănătate ale copiilor de vârstă școlară (2014) arată că 11% din copii sunt supraponderali, inclusiv 2,2% – obezi.
Cum prevenim obezitatea la nivel individual
La nivel individual, riscul poate fi diminuat prin măsuri preventive în fiecare etapă a ciclului de viață, începând cu perioada preconcepțională și continuând în primii ani de viață. Aceste măsuri includ:
- asigurarea unei creșteri în greutate normale în timpul sarcinii;
- alăptarea exclusiv la sân în primele 6 luni de la naștere și continuarea alăptării până la vârsta de 24 de luni sau mai mult;
- încurajarea obiceiurilor alimentare sănătoase, a activității fizice, reducerea sedentarismului și asigurarea unui somn adecvat la copii, indiferent de greutatea lor actuală;
- limitarea timpului petrecut în fața ecranelor;
- limitarea consumului de băuturi îndulcite și alimente foarte calorice și promovarea altor obiceiuri alimentare sănătoase;
- menținerea unui stil de viață sănătos (alimentație echilibrată, activitate fizică, durată și calitate a somnului adecvate, fără tutun și alcool, autoreglare emoțională);
- limitarea aportului energetic din grăsimi și zaharuri totale și consumul crescut de fructe și legume, leguminoase, cereale integrale și nuci;
- desfășurarea unei activități fizice regulate.
Citește și: Vrei să știi dacă ești supraponderal sau obez? Calculează IMC – Ceconsum
Rolul furnizorilor de servicii de sănătate
Furnizorii de servicii de sănătate joacă un rol crucial în prevenirea și gestionarea obezității. Acestea sunt câteva dintre responsabilitățile lor:
- să măsoare greutatea și înălțimea persoanelor care vizitează unitățile de sănătate;
- să ofere sfaturi despre alimentația și stilul de viață sănătos;
- în caz de diagnosticare a obezității, să ofere servicii integrate de prevenire și gestionare a obezității, care includ alimentație sănătoasă, activitate fizică și intervenții medicale și chirurgicale;
- să monitorizeze alți factori de risc pentru bolile netransmisibile (glicemie, lipide și tensiune arterială) și să identifice comorbiditățile și incapacitățile, inclusiv tulburările mentale.
Responsabilitatea societății și a mediului înconjurător
Obiceiurile alimentare și nivelul de activitate fizică ale persoanelor depind în mare măsură de condițiile de mediu și sociale care limitează considerabil alegerile personale. Obezitatea este mai degrabă o responsabilitate societală decât individuală, iar soluțiile constau în crearea unor medii și comunități favorabile, care fac ca alimentația sănătoasă și activitatea fizică regulată să fie cele mai ușor de adoptat și accesibile financiar în viața de zi cu zi.
Citește și: Dependența de alimente nesănătoase: Mai mult de jumătate din populația R. Moldova este supraponderală – Ceconsum
Politici și măsuri de combatere a obezității
Pentru a opri creșterea numărului de cazuri de obezitate, sunt necesare măsuri multisectoriale care iau în considerare, de exemplu, în producția de alimente, comercializarea și stabilirea prețurilor acestora, determinantii generali ai sănătății (cum ar fi planificarea urbană și lupta împotriva sărăciei).
Aceste politici și măsuri includ:
- măsuri structurale, fiscale și de reglementare menite să creeze medii alimentare sănătoase care să facă posibile, accesibile și atractive alegerile alimentare corecte; și
- intervenții în sectorul sănătății concepute pentru a identifica riscurile, preveni, trata și gestiona boala. Aceste măsuri trebuie integrate în acțiunile generale împotriva bolilor netransmisibile și să consolideze sistemele de sănătate urmând o abordare axată pe îngrijirea primară a sănătății.
Citește și: Ce să mai mănânc ca să slăbesc. Există cu adevărat alimente care pot ajuta la slăbit? – Ceconsum
Rolul industriei agroalimentare
Industria agroalimentară poate juca un rol important în promovarea unei alimentații sănătoase:
- reducând conținutul de grăsimi, zahăr și sare din alimentele procesate;
- asigurând produse sănătoase și nutritive la un preț accesibil pentru toți consumatorii;
- limitând comercializarea alimentelor bogate în grăsimi, zahăr și sare, în special cele destinate copiilor și adolescenților; și
- asigurând alimente sănătoase și promovând activitatea fizică regulată la locul de muncă.
În loc de concluzii:
Prevenirea și gestionarea supraponderalității și a obezității necesită o abordare holistică, integrând măsuri preventive individuale și politici sociale și economice adecvate. Colaborarea între indivizi, furnizorii de servicii de sănătate, industrie și guverne este esențială pentru a crea un mediu care promovează sănătatea și bunăstarea tuturor.
Suntem ceea ce mâncăm!