Produsele alimentare congelate: Riscurile la care ne supunem și recomandările autorităților sanitare
Produsele alimentare congelate devin din ce în ce mai convenabile și au o popularitate mare în rândul consumatorilor. Le cumperi, le scoți din ambalaj, le pregătești și cina este gata. Cu toate acestea, puțini dintre noi ne gândim la riscurile la care ne expunem consumând alimente semipreparate și congelate.
Amintim aici cazul răsunător din Franța, din martie 2022, când doi copii au murit și alți zeci s-au îmbolnăvit după ce au mâncat pizza de la marca italiană Buitoni care aparține grupului multinațional Nestle, una dintre cele mai importante concerne elvețiene. Cazurile dramatice s-au produs și din cauză că persoanele care au gătit acasă această pizza congelată nu au respectat întocmai mențiunile de pe etichetă cu referire la temperatura de păstrare, dar și de gătire a produsului.
Ce riscăm când mâncăm produse congelate?
Orice produs congelat trebuie preparat bine după ce a fost dezghețat. În caz contrar, putem consuma și bacteriile care au fost înghețate, dar au început să se înmulțească în timpul decongelării. Drept urmare, intoxicațiile nu sunt excluse.
În cazul preparatelor congelate și ambalate, nu putem fi siguri de calitatea și prospețimea ingredientelor utilizate înainte de înghețare. Așadar, orice suspiciuni privind calitatea ar trebui să ne îngrijoreze, iar produsul nu va fi consumat dacă are culoare sau miros suspect.
Contaminarea încrucișată cu baterii este încă un factor de risc, care poate provoca multe neplăceri după ce alimentele sunt consumate. Dacă bacteriile sunt inactive când produsul este congelat, până a ajunge înghețate, acestea se pot răspândi ușor, de exemplu prin lichidul care s-a scurs. Așadar, peștele, brânza, legumele trebuie păstrate separat în frigider. Atrageți atenție la acest factor atunci când procurați produse înghețate din magazin.
Cât pot fi păstrate produsele în congelator pentru a rămâne sigure?
Potrivit specialiștilor francezi, durata medie de conservare la congelator este:
- 1 la 2 luni pentru prăjituri și pâine;
- 3 la 4 luni pentru feluri de mâncare gătite;
- 2 la 6 luni pentru pește și crustacee;
- 3 la 6 luni pentru produse lactate;
- 2 la 12 luni pentru carne;
- 12 luni pentru fructe și legume.
Oamenii de știință de la Unviersitatea Yowa din SUA afirmă că produsele congelate sunt la fel de sănătoase ca și cele proaspete. Totuși, păstrarea îndelungată a alimentelor în ghețărie le poate schimba textura sau anumite calități.
Specialiștii americani de la USDA afirmă că orice produs păstrat la temperaturi mai mici de -17 grade Celsius va fi în siguranță. Totuși, trebuie luați în considerare câțiva factori:
- tipul produsului congelat (unele alimente își pierd calitățile și aspectul după înghețare)
- starea în care produsul a fost pus în congelator;
- dacă produsul a fost dezghețat și congelat repetat.
Rețineți: Nu congelați un produs decongelat. Recongelarea unui produs decongelat favorizează proliferarea bacteriilor. Acest lucru poate deveni periculos pentru sănătate, în cazul în care bacteriile care se înmulțesc sunt patogene, acestea putând provoca intoxicații alimentare mai mult sau mai puțin grave, în funcție de tipul bacteriei.
Ce produse congelate se vând în Republica Moldova?
Congelatoarele din magazine sunt pline de semipreparate: pizza, nuggets, lasagna, pârjoale, chifteluțe, cârnăciori, plăcinte. În unele magazine se mai pot cumpăra sarmale, clătite, păpănași congelați.
Carnea și peștele rămân printre produsele vândute frecvent sub formă congelată. Deși există numeroase alternative proaspete, congelatoarele sunt întotdeauna pline. În unele marketuri pot fi cumpărate chiar și sushi înghețate.
Alte feluri populare, care se cumpără congelate, sunt pelmenii, colțunașii și khinkali. În unele magazine aceste produse se vând la kilogram, pe când în altele – ambalate.
La ce ar trebui să fim atenți?
Ce trebuie să rețineți este că deși asemenea produse gata preparate au multe avantaje în ceea ce privește aspectul practic, de fapt, ele sunt adesea pline de aditivi, sare și grăsimi saturate și sărace în minerale și vitamine. Majoritatea dintre acestea sunt alimente ultra-procesate, dăunătoare sănătății atunci când sunt consumate în mod regulat.
Fiți, de asemenea, atenți la preparatele pe bază de legume. În încercarea noastră de a ne face bine, cumpărăm în mod regulat legume pe care le gătim la tigaie, sub formă de piureuri sau clătite de legume. Dar aceste produse conțin adesea multă sare, grăsimi, zahăr adăugat, aditivi și uneori puține legume.
Semnele de întrebare care pot apărea când ne referim la produsele congelate țin de faptul dacă a fost respectat lanțul frigorific. Asta înseamnă dacă a fost asigurată menținerea constantă a alimentelor refrigerate sau înghețate la o temperatură, pozitivă sau negativă în funcție de caz, conform reglementărilor sau etichetării lor.
Trebuie spus că reglementările europene se aplică tuturor operatorilor din industria alimentară și oferă garanții serioase privind respectarea lanțului frigorific în ceea ce privește producția, stocarea, transportul și distribuția produselor.
Ultimul actor este consumatorul. Acesta trebuie să fie vigilent în timpul achizițiilor și transportului produselor până acasă, în gestionarea frigiderului și congelatorului pentru a menține alimentele la temperatura necesară până la momentul servirii și, astfel, să continue eforturile depuse de profesioniștii din industrie.
Recomandările autorităților
- Citiți cu atenție pe ambalaj temperatura la care produsul trebuie să fie păstrat.
- Atrageți atenție la condițiile de păstrare a produselor congelate. Ambalajul trebuie să fie întreg, curat și să nu prezinte semne de congelare repetată. De exemplu, semn de înghețare multiplă ar putea fi blocurile de gheață în interiorul sau deasupra ambalajului.
- Fiți atenți cum și unde este păstrat produsul congelat. Nu procurați carne înghețată păstrată alături de pește congelat, fructe de mare sau brânzeturi.
- Produsul dezghețat bun pentru consum nu va avea miros sau culoare neplăcută, fiind unul cât mai aproape de natural.
- Verificați întotdeauna termenul de valabilitate. Nu procurați produse pe care acesta nu este indicat sau prezintă semne de modificare.
- Toate mențiunile ce se înscriu pe etichetele/ ambalajele produselor alimentare provenite din alte țări trebuie să fie redactate în limba de stat, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi;
- Solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care doriți să reclamați calitatea/siguranța unui produs.
În concluzie, produsele congelate brute (legume, bucăți de carne sau pește, etc.) reprezintă alternative bune la produsele proaspete, deoarece sunt aproape la nivelul valorilor nutriționale, ne economisesc timp și previn risipa alimentară. Nu ezitați să congelați singuri produse proaspete de calitate: pâine integrală de la brutar, carne locală, etc.
Produsele de evitat sunt cele procesate. Consumul lor ar trebui să fie ocazional, iar pentru a limita riscurile pentru sănătate, încercați să le alegeți pe cele mai simple, cu o listă de ingrediente cât mai scurtă posibil.
Suntem ceea ce mâncăm!
Un articol de Victoria Laur
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului “Jurnalismul de calitate în interesul consumatorului și siguranței alimentare”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului “Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.